Plinătatea și identitatea Bisericii nu se găsesc atât în trecut, în formele istorice, culturale și instituționale date și încremenite, cât în eshaton, în viitorul Împărăției lui Dumnezeu, în lumea cea nouă și transfigurată, pentru care se roagă și se pregătesc creștinii, care a început deja să lumineze și să influențeze prezentul și istoria. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că Biserica se află...
Splendoarea creației lui Dumnezeu
Cerurile care se mișcă prin purtarea Sa de grijă în pace I se supun. Atât ziua, cât și noaptea își încheie cursul care le-a fost rânduit de către El, fără să se împiedice una pe alta. Din însărcinarea Sa, și soarele, și luna, și cetele de stele se rotesc în crugurile care le-au fost rânduite, în deplină-înțelegere, fără nicio abatere. Pământul cel purtător de rod, potrivit Voii Sale, face să...
Să nu vi se tulbure inima!
Tulburarea noastră este expresie și rod al necredinței noastre. Tulburarea apare la nivel sensibil, trupesc, așa cum se întâmplă la suprafața unei ape limpezi ca oglinda ce primește imaginea și o reflectă clar – asemenea sufletului omenesc în situație de deschidere și dialog – , dar, dacă aruncăm în ea o piatră – pricinuind o tulburare ce vine din afară -, se agită fundul apei...
Întrebarea săptămânii (39)
De vreme ce știți că Dumnezeu este prezent, alături de voi în tot ce făptuiți, că Se află în adâncul și în inima sufletului vostru, de ce să nu vă opriți măcar din când în când din îndeletnicirile exterioare, ba chiar și din rugăciunile făcute cu glas tare, ca să-L adorați în forul vostru interior, să-I dați slavă, să-I adresați cererile voastre, să-I oferiți inima voastră și să-I mulțumiți...
Întrebarea săptămânii (38)
V-ați mai încrede în Dumnezeu dacă ar trebui să vă lăsați în urmă familia și să străbateți jumătate de glob pentru a da curs chemării Lui pentru viața dumneavoastră? Dar dacă, urmând această chemare, vi s-ar nărui toate planurile de -L sluji pe Dumnezeu? V-ați mai încrede în El? Și dacă toți v-ar părăsi și ați rămâne singur(ă)? Și dacă ați avea parte de o moarte nefericită? Ce-ați face atunci? V...
„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”
Mai amețitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.” Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi dea ajuns pentru a dovedi esența divină a creștinismului. (…) E paradoxal, e însăși taina actului de credință prin efectul căruia și legăturile covalente ale codului genetic – numai misterul nu le lipsește! –...
OPTIMISM versus SPERANȚĂ
Optimismul și speranța sunt atitudini radical diferite. Optimismul înseamnă să ne așteptăm că lucrurile – vremea, relațiile interumane, economia, situația politică, și așa mai departe – se vor îmbunătăți. Speranța este să avem încredere că Dumnezeu Își va împlini făgăduințele față de noi într-un mod care ne conduce la adevărata libertate. Optimismul vorbește despre schimbări concrete...
„O regină spirituală”
Aveți aici portretul unui om evlavios: priviți-l reprezentat cu toate trăsăturile sale. Ce lucru rar este evlavia! Ea nu este ceva ușor sau umflat cu aer, ci ceva solid, care implică inima și duhul. Evlavia constă în armonia exactă dintre principiile și practica sfântă. (…) Evlavia este ceva atât de sublim, încât nu poate fi înfățișată în toată strălucrirea și frumusețea ei nici dacă ar lua un...
Întrebarea săptămânii (32)
Care sunt, în ziua de azi, perspectivele creștinismului? Ce mai are astăzi de spus creștinismul și ce va avea mâine de spus, în mijlocul transformărilor cataclismice în care este prinsă omenirea? Cum va mai putea avea loc o reînnoire spirituală în instituțiile bisericești atât de împietrite sau aflate pe calea către o astfel de împietrire? Cum mai poate creștinismul să țină pasul în competiția sa...
Întrebarea săptămânii (18)
Ce putem cunoaște? De ce există ceva pe lume? De ce n-ar fi nimic?
Ce s-ar cuveni să facem? De ce să facem ceea ce facem? De ce și în fața cui suntem până la urmă răspunzători?
Ce putem spera? De ce ne aflăm aici? Ce ni se întâmplă?
Cine o să ne dea curajul să înfruntăm viața sau să înfruntăm moartea?
(Hans Küng)
