Bucovina („pădure de fagi“) este numele dat de Austria zonei de nord a Moldovei, pe care aceasta a ocupat-o în 1775, după instaurarea stăpânirii sale în Transilvania (1699) şi Galiţia (1772). Ducat autonom austriac (1849), Bucovina (10 442 km2) devine teatrul unei colonizări intense cu ruteni şi germani. Unită cu România (28 noiembrie 1918), provincia cuprinde o puternică minoritate ucraineană (27,7% din populaţie) şi o majoritate românească relativă. Ocupată de URSS concomitent cu Basarabia, Bucovina de Nord (6 000 km2) va fi alipită Ucrainei (2 august 1940). Reocupată de trupele române şi germane (iulie 1941), este recucerită de URSS (august 1944) şi anexată din nou Ucrainei (24 aprilie 1947). Între 1941 şi 1943, evreii din Bucovina (în jur de 75 000) sunt fie masacraţi la faţa locului, fie deportaţi de guvernul Antonescu în Transnistria, unde aproximativ jumătate dintre ei îşi pierd viaţa.
(Dictionar istoric si geopolitic al secolului 20, de Serge Cordellier)