Şase dintre lagărele naziste au îndeplinit o funcţie specifică. Înzestrate cu instalaţii de gazare, acestea sunt lagărele de concentrare pe care istoricul american Raul Hilberg le-a numit, în lucrarea Distrugerea evreilor din Europa (1985), „centre de exterminare“. Cele şase lagăre sunt amplasate în Polonia, într-o zonă aflată între extremitatea vestică a teritoriilor alipite la Reich şi fluviul Bug. Aici soseau mii de trenuri, dinspre toate zonele Europei. Din decembrie 1941 şi până în octombrie 1944, în cadrul lor au fost asasinaţi aproape trei milioane de evrei. Nicicând nu a mai fost lovită vreo populaţie atât de grav, cu scopul anihilării ei totale. Lagărul de exterminare se compunea dintr-un lagăr propriu-zis şi instalaţiile de exterminare amplasate în interiorul acestuia. Dintre cele două componente, notează R. Hilberg, „niciuna nu constituia în întregime o noutate. Lagărul de concentrare şi camera de gazare existau deja de ceva vreme, dar izolate. Marea inovaţie a fost fuzionarea celor două sisteme.“ De fapt, dacă primele lagăre de concentrare au fost instituite de la venirea lui Hitler la putere (1933), gazarea a fost utilizată începând din 1939, pentru „eutanasiere“, adică pentru uciderea celor care, potrivit nazismului, nu meritau să fie lăsaţi să trăiască (Lebensunwert). Astfel, 70 000 de bătrâni germani, infirmi, handicapaţi mintali au fost asasinaţi înainte de începerea războiului şi, în timpul conflictului, deţinuţii din lagărele de concentrare consideraţi prea slăbiţi au fost, la rândul lor, gazaţi. Acestora li s-au adăugat ţiganii celui de-al Treilea Reich. Potrivit lui R. Hilberg, este vorba de „prefigurarea conceptuală, atât tehnică, dar şi administrativă a soluţiei finale, care avea să fie aplicată în lagărele morţii“. Kulmhof, Belzec, Sobibor, Treblinka, Majdanek, Auschwitz. Aceste centre de exterminare au intrat în funcţiune între 1941 şi 1942. În decembrie 1941, trei camioane transformate în camere de gazare au fost amplasate în pădurea Chelmno, redenumită Kulmhof, şi au început să funcţioneze. În acelaşi timp, în locuri izolate, aflate în apropierea căilor ferate, au început să fie construite trei lagăre: Belzec şi Sobibor în districtul Lublin, Treblinka în zona Varşovia, care au devenit funcţionale în martie, respectiv, aprilie şi iulie 1942. În lagărul de la Lublin, numit în mod curent după război Majdanek, unde au fost internaţi prizonieri de război evrei polonezi, au fost construite trei camere mici de gazare. Cel mai mare dintre aceste centre de exterminare a fost Auschwitz–Birkenau, în Silezia Superioară, la sud-vest de Cracovia. Ca şi lagărul de la Majdanek, cel de la Auschwitz este unul mixt, fiind atât un lagăr de concentrare, cât şi unul de exterminare.
(Dictionar istoric si geopolitic al secolului 20, de Serge Cordellier)