Sunt întrebat uneori ce muzică ascult. Răspund destul de evaziv. Cred că muzica ce-o ascultăm are de-a face cu registrul nostru intim. Totuși, nu mă sfiesc să îmi exprim o anume pasiune pentru jazz. Cred că, alături de muzica clasică, jazz-ul ne atinge într-o manieră complexă și unică. Virtuozitatea instrumentiștilor (și a vocaliștilor uneori) împinge arta muzicală spre adevărate culmi.
Pentru că nu știu în ce măsură dvs. savurați acest gen de muzică mă voi mărgini la cinci piese celebre de jazz. Ele ocupă primele cinci poziții în The Jazz 100, bucurându-se de o înaltă apreciere din partea muzicologilor dar și al ascultătorilor obișnuiți.
Pe locul întâi avem Take Five, una dintre cele mai strălucitoare compoziții a marelui Dave Brubeck. Născut în 1920, Dave a fost în mare parte produsul educației materne. Întreaga sa activitate a răspuns într-un fel așteptărilor mamei sale, realizând o fericită combinație între muzica clasică și cea de improvizație. A propus un contrast major între ritm, metrică și tonalități, jonglând cu ele ilustru și cuceritor. Deși cu probleme cardiace serioase, Brubeck a concertat începând din 2008 cu o vervă rar întâlnită. Aniversarea vârstei de 90 de ani (în 2010) l-a găsit pe compozitorul nostru în plin turneu internațional. Acum, urmare a sfaturilor medicului, s-a mai cumințit. Peste nouă ani, de va mai avea zile, va atinge centenarul vieții.
Vă propun o oarecare cronologie, să spun așa. Mai întâi varianta 1961, apoi varianta 1966. Se impune, și varianta 1972 care – după cum veți vedea – sugerează o atmosferă ceva mai recentă.
Sper din tot sufletul să nu vă plictisit cu aceste propuneri muzicale. Fiți binecuvântați!
Pacat, mare pacat.( glumesc )