Categoria

Recenzii

R

Drumul de la amărăciune la iertare

„Mulți creștini sunt prinși în capcană. Răniți de prieteni, rude și chiar de membri ai comunității creștine, ei stau în spatele unor ziduri de animozitate și mânie adânc înrădăcinată. Diavolul, fiind într-o continuă căutare a unui avantaj în războiul lui împotriva oamenilor lui Dumnezeu, îi imobilizează pe mulți, făcându-i să aștepte iluzoria zi când nedreptățile vor fi îndreptate, iar ei vor fi...

Arta de a scoate ce e mai bun din oameni

Evanghelicii români sunt deja familiarizați cu John Ortberg. Majoritatea cărților lui sunt publicate la noi în cele mai bune condiții grafice. Mai puțini știu însă de soția lui: Nancy Ortberg. Director executiv la „Transforming the Bay with Christ” și cofondator al „Teamworx2”, Nancy este o excelentă scriitoare pe probleme legate de conducere sau, cum deja se tot spune, leadership. O dovadă a...

Anotimpul cel greu

Precum anul, viața are anotimpurile ei. Într-o cadență pe care n-o putem controla, se inserează în viața noastră evenimente și perioade greu de suportat. Nu sunt necazuri imaginate, îngrijorări puerile sau fabulații ieftine. Sunt situații concrete, complexe și care produc o durere teribilă. Atunci dezamăgirea ne copleșește, iar farul speranței se stinge sau – poate – se ascunde în...

Arta de a fi aproape de cei dragi

Bob Goff nu este doar autorul unei cărți, ci și un om de o generozitate aparte. După ce a publicat Dragostea acționează, toate veniturile rezultate din vânzări au fost donate pentru copii abandonați și orfelinate în Somalia, Uganda, Irak, Nepal și în alte țări în care conflictele regionale au pus în pericol copiii. Grija pentru acești micuți ai lui Hristos este un gest de o gentilețe aparte, o...

Dincolo de banalitate

Precum zilele anumitor luni, volumul Dragostea acționează ne oferă 31 de capitole. Nu vă speriați: sunt mai degrabă capitoluțe, eseuri de numai câteva pagini plasate într-o succesiune logică și atrăgătoare. Autorul volumului – Bob Goff – este unul dintre cei mai interesanți scriitori americani ai genului. De formație jurist, pasionat de oameni și de nevoile lor, atent la nedreptate și...

Chipuri ale feminității exemplare

Ioana d’Arc, Susanna Wesley, Hannah More, Sfânta Maria din Paris, Corrie ten Bloom, Rosa Parks, Maica Tereza sau, mai bine zis, Șapte femei după cum sună titlul cărții lui Eric Metaxas în românește (Editura Scriptum, Oradea, 2019). Cunoscut cititorilor noștri prin vasta biografie a lui Dietrich Bonhoeffer (Bonhoeffer: pastor, martir, profet, spion, Scriptum, 2016), Metaxas se dovedește un...

Fundamentul neotestamentar al creștinismului

Autor cunoscut și îndrăgit, Andy Stanley revine – prin intermediul Editurii Scripturm (Oradea) – în peisajul editorial românesc. După ce ne obișnuise cu lucrări sau conferințe pe teme de eclesiologie – atât de populare în occident – iată-l pledând pentru Credința irezistibilă. În esență, este vorba de o evaluare a Noului Testament din perspectiva trăirii creștine, o...

Vechiul Testament văzut prin lentilă

Sfânta Scriptură se pretează, din punct de vedere metodic, unor abordări dintre cele mai diverse. Poți privi spre text prin multe lentile. Vechiul Testament, ca parte consistentă a ei, nu se sustrage acestui demers, iar studiile de specialitate au arătat-o cu prisosință. Bogăția de idei, stiluri și personaje transformă această parte a Bibliei într-un univers deopotrivă istoric și spiritual. Pe...

Cartea #3: „Internaționala mea. Cronica unei vieți”

Literatura memorialistică românească ar fi mai săracă fără această carte. Semnată de Ion Ianoși, eminent filozof, scriitor și traducător din limba rusă, lucrarea descrie o personalitate complexă și vivace. Datorăm lui Ianoși editarea și recenzarea celor mai mari autori ruși, dar și un volum impresionant de texte literare și critice pe diferite subiecte. După alte lucrări cu caracter...

Cartea #2: „Istorie și mit în conștiința românească”

Semnată de istoricul Lucian Boia, cartea este o chemare la discernământ adresată oricărui român interesat de țara lui. Autorul își propune să aleagă istoria din mit și mitul din istorie. Admite, elocvent, că orice istorie (a oricărui popor) acumulează aluvional folclor convenabil și suculent. Admite, de asemenea, că fiecare orânduire politică și-a selectat personaje și evenimente din trecut...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.