Eticheta

citate

c

Povestea Annei (5)

Continuare de AICI, AICI, AICI și AICI: Într-o zi, m-am trezit și mi-am dat seama că era ziua mea de naștere. Mă simțeam mizerabil. Mi se părea că nu-i păsa nimănui. Nu am primit nici felicitări, nici cadouri. M-am dus la lucru ca de obicei, simțimdu-mă pierdută și singură. Stăteam afară lângă barcă, povestind cu o fată din România cu care mă împrietenisem, când am văzut un bărbat trecând prin...

Povestea Annei (3)

Continuare de AICI și AICI: După câteva săptămâni, n-am mai putut suporta; în timp ce trupul meu se refăcea, sufletul îmi era frânt. Am hotărât să ne mutăm în alt oraș, departe de toate bârfele. Am hotărât să plec din România. Nici nu mai putea fi vorba să mă întorc la școală, așa că mi-am găsit o slujbă ca au pair în Italia.După câteva săptămâni, n-am mai putut suporta; în timp ce trupul meu se...

Ce este, totuși, Occidentul?

O întrebare aproape banală, dar care totuși merită luată în serios. Vă propun răspunsul pe care-l oferă Philippe Nemo, unul dintre cei mai învederați filozofi și sociologi francezi. Fragmentul este din lucrarea Ce este Occidentul?, publicată inițial în 2004, versiunea românească în 2008 (Cartier, Chișinău). În lumina a ceea ce am învățat în urma unui efort îndelungat, cred că morfogeneza...

Întrebarea săptămânii (21)

Cum putem spera să fim fericiți? Trebuie să profităm de viață și de fiecare clipă, alergând după plăceri? Trebuie să urmărim cu orice preț reușita, să ne îmbătăm cu cele mai nebunești pasiuni? Cum să ne „realizăm”, cum să atingem mulțumirea de sine? Există mijloace infailibile de a fi fericit? Căutarea fericirii ne condamnă, oare, la a ezita neîncetat între pesimism și optimism, speranțe de...

Întrebarea săptămânii (3)

Câte conflicte au fost evitate, câte prietenii au renăscut, câte ore nu s-au risipit, câte gesturi de afecțiune nu au fost făcute pentru că, uneori, ne amintim că viața e scurtă?
(Steven Pinker)

Despre tinerețe și educație

Pregătindu-mi diverse mesaje pentru tineret am tot adunat maxime. Zilele trecute le-am sistematizat și m-am gândit la fiecare. Parcă se completează reciproc, refăcând ideatic o vârstă a omului. Am asociat acestei perioade și ideea de educație. Continui să cred că aceasta este vârsta propice pentru a dobândi cunoștințe și a-ți asuma o bună educație. Deși efemeră, tinerețea își cere oarecum...

Rugăciune (1)

Doamne Isuse… ajută-mă să visez din nou. Aprinde din nou în inima mea focul ucenicului care își vede peste tot chemarea, aduce peste tot invitația Ta, le întinde o mână copiilor Tăi aflați în nevoie… în orice loc. Vreau să trăiesc cu adevărat viața Ta în mine – să slujesc, să îngrijesc, să dăruiesc, să cânt cântecul Tău – pentru gloria și buna Ta plăcere. Amin. (Brennan...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.