Eticheta

predici RVE

p

„Cântările treptelor” la RVE

O nouă serie de mesaje biblice se vor transmite, în fiecare joi (9.00, reluare 21.00), începând de azi (la RVE Oradea). Intitulată Cântările treptelor, aceasta va aborda Psalmii 120-134, adică una dintre cele mai îndrăgite colecții utilizată în cultul iudaic. Avem, prin urmare,  15 psalmi de pelerinaj ce erau intonați de evreii pioși în timpul urcușului spre Ierusalim, pentru a participa la...

MINUNILE DIN MATEI la RVE

Începând de azi, în fiecare joi (9.00, reluare 21.00) Radio Vocea Evangheliei Oradea va transmite seria de predici MINUNILE DIN MATEI. Este vorba de cele 10 minuni săvârșite de Mântuitorul și consemnate în Mat. 8-9. Cum știm, cronologia nu este punctul forte al Evangheliilor. În antichitate, din rațiuni pedagogice, nu era important să așezi evenimentele din viața unui om în ordinea lor firească...

EROII CREDINȚEI la RVE

Abel cu-a lui jertfă; Enoh și căutarea sa de-o viață; Noe cel scos din apele potopului; Avraam și Sara care devin părinți la bătrânețe; Moise cel neînfricat; Isaac și Iacov cei binecuvântați, toți aceștia – și mulți alții – alcătuiesc o galerie ce poartă numele de Eroii credinței. Enumerați în Evrei 11, acești eroi alcătuiesc ceea ce-am putea numii istoria lui Dumnezeu. Toți au trăit...

La Gabaon

Acesta este subiectul ciclului de predici care se va transmite începând de azi la RVE Oradea. Vreme de cinci săptămâni, în fiecare joi (9.00, reluare 21.00), vom poposi împreună cu Solomon la Gabaon. Episod descris în 2Cron. 1.1-12, el poate fi privit drept inițierea fiului lui David în ale monarhiei. Urcat pe tron după o perioadă sângeroasă, asupra lui erau îndreptate multe dintre așteptările...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.