Durere, frustrare, epuizare! Așa arată drumul sinuos al maturizării. Mai este nevoie de timp, circumstanțe și resurse. Conștient sau nu, în fiecare zi facem un oarecare progres. Evident, asta nu înseamnă că toate ne sunt favorabile, că totul merge strună, dimpotrivă! Presărată de încercări, eșecuri și regrete e drumul acesta, iar fiecare om trecut prin viață știe bine ce spun. La fel stau...
Trebuie să avem bine împărțite orele de rugăciune, pentru ca, dacă suntem cumva împiedicați de vreo treabă, timpul însuși să ne îndemne către îndatorirea noastră. Nu e nimeni care să nu cunoască al treilea ceas, al șaselea, al nouălea, revărsatul zorilor sau înserarea. Nici hrana nu ți-e îngăduită dacă n-ai spus mai înainte rugăciune și nu te vei întoarce de la masă de nu I-ai adus mulțumire...
În general trăim fără Dumnezeu, fără omenie, în sclavie față de natura inferioară. Ne ridicăm împotriva lui Dumnezeu, ne separăm de aproapele, ne supunem cărnii. Or pentru viața adevărată, așa cum trebuie ea să fie, e necesar exact contrariul: supunere de bunăvoie lui Dumnezeu, unitate sufletească unii cu alții și domnie asupra naturii. Începutul acestei vieți adevărate e aproape de noi și nu e...
Fiindcă, postul, acest medic al sufletelor noastre, obișnuiește să domolească unuia fierbințelile și mișcările trupului, altuia să-i îmblânzească irascibilitatea, altuia îi alungă somnul, altuia îi trezește râvna, altuia îi curăță mintea și o face din nou liberă de gândurile rele, altuia îi domolește limba nedomolită și o reține ca și cu un frâu prin frica lui Dumnezeu, nemailăsând-o să rostească...