Eticheta

lacrimi

l

Rugăciune (65)

Preabunule Isus, îmi este mai ușor să mă apropii de Tine cu mintea decât cu lacrimi. Nu știu cum să mă rog pornind din acel miez emoțional al vieții mele, și nici măcar nu știu cum să intru în legătură cu acea parte a ființei mele. Totuși, vin la Tine așa cum sunt. Isuse, Tu ai trecut prin cea mai mare dintre încercări într-o agonie neumbrită de rușine și ai plâns lacrimile unei suferințe adânci...

Lacrimile slujirii în Hristos

Lacrimile sunt gheața sufletului care se topește, spunea Hermann Hesse. E o definiție cuprinzătoare, zic eu. Când omul este mistuit pe dinăuntru, plânge și se tânguiește. Cu lacrimi pe obraji sau pe dinăuntru, omul încearcă să se descătușeze. Dă frâu liber unor stări intense și care-i clocotesc adânc în suflet. Chiar dacă nu se rezolvă nimic, prin plâns omul se eliberează. Este un soi de liniște...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.