Sfântă Treime, Părinte, Fiule și Duhule, Singurul Adevăratul Dumnezeul nostru, pururea viu și atotputernic, Cel care singur dai tărie celor necăjiți și sprijin celor slabi; Tu, fără de care cei puternici slăbesc și cei tari devin neputincioși, cei sătui flămânzesc și cei tineri se încovoaie, ascultă-ne în necazul nostru și ridică-ne la o slujire vrednică de Tine. Rugămu-ne Ție, aduzi-ne și ai...
Cât se zice ”ASTĂZI”!
Ajunarea este momentul în care, cu putere îndoită, încă o dată, trebuie să cugetăm asupra vieții și asupra noastră. Asupra vieții – așa cum a gândit-o Domnul pentru noi – și asupra noastră – ce am făcut noi cu această viață. În asta constă pocăința – în a măsura distanța dintre ceea ce a pus la cale Domnul și ceea ce am înfăptuit noi; dintre ceea ce ne-a fost hărăzit și ceea ce am împlinit sau nu...
Dacă ești bolnav, e ziua ta
11 februarie a devenit – din 1992 – Ziua Internațională a Bolnavilor. Din câte observ, Papa Ioan Paul al II-lea a fost cu inițiativa. Scopul a fost unul lăudabil, acela de-a atrage atenția sănătoșilor spre cei în suferință. Să nu ne uităm semenii la greu și să nu ne încredem prea mult în forțele proprii. Oricine a trecut prin experiența internării știe că e ceva unic. Câteva zile în...
