Eticheta

viața cu Dumnezeu

v

Practica pietății private

Actul inițial al zilei, urmărind practica pietății private, este să oferi lui Dumnezeu toate gândurile, vorbele și faptele care vor umple acea zi, pentru ca totul să capete, în Isus Hristos, o valoare supranaturală și să-L slujească pe Dumnezeu sau cel puțin să-L preamărească într-un fel oarecare. Oferta tăcută își are valoare ei, fără îndoială, dar ea cere din partea celui dornic să progreseze...

Cât se zice ”ASTĂZI”!

Ajunarea este momentul în care, cu putere îndoită, încă o dată, trebuie să cugetăm asupra vieții și asupra noastră. Asupra vieții – așa cum a gândit-o Domnul pentru noi – și asupra noastră – ce am făcut noi cu această viață. În asta constă pocăința – în a măsura distanța dintre ceea ce a pus la cale Domnul și ceea ce am înfăptuit noi; dintre ceea ce ne-a fost hărăzit și ceea ce am împlinit sau nu...

„Nu cred că există o închinare mai bună decât uimirea”

Deși v-ați aștepta ca aceste vorbe să-i aparțină vreunui Părinte al Bisericii ori vreunui medieval contemplativ, lucrurile nu stau nici pe departe așa. Expresia am găsit-o la Donald Miller, un autor contemporan. Avem de la el (în românește) minunata lucrare Albastru ca jazzul, o carte de un realism izbitor. Miller nu dădăcește pe nimeni, ci doar se descrie pe sine din perspectiva relației cu...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.