Există o postire duhovnicească: a ne reține de la acțiunile iubirii de sine și ale iubirii de stăpânire, a ne detașa de onorurile și slava oamenilor. Această postire e deosebit de necesară pentru oamenii activi în public. Regula ei este: nu căuta putere și stăpânire; dacă ești chemat la putere și stăpânire, privește-le ca o slujire. Întotdeauna când ți se oferă prilejul să te manifești fără folos...
Apariția omului duhovnicesc în Hristos e centrul istoriei universale. Sfârșitul sau scopul acestei istorii este apariția unității duhovnicești. Lumea veche gravita spre omul duhovnicesc, lumea nouă gravitează spre umanitatea duhovnicească, adică spre acel „Hristos să ia chip în toți” (Gal. 4.19). Acest scop e atins pe două căi: pe calea desăvârșirii personale și pe calea ameliorării relațiilor...
Când, după mileniile istoriei umanității a apărut primul om duhovnicesc, în care viața naturală a trupului nu era doar luminată de sensul divin al vieții lumii, ci și sfințită de el ca duh al iubirii, a fost o nouă revelație a aceluiași sens ca forță personală vie, în stare să atragă la sine și să-și însușească forța materiei. Dacă primul om natural a fost chip și asemănare a lui Dumnezeu, noul...
Dumnezeu nu are pentru noi realitate decât în Dumnezeul-om Hristos, dar nici Hristos nu poate fi pentru noi real dacă rămâne doar o amintire istorică: trebuie să ni se reveleze nu numai din trecut, ci și din prezent; iar această revelație prezentă trebuie să fie independentă de limitarea noastră personală. O astfel de realitate a lui Hristos și a vieții Lui, independentă de limitarea noastră, ne...
În general trăim fără Dumnezeu, fără omenie, în sclavie față de natura inferioară. Ne ridicăm împotriva lui Dumnezeu, ne separăm de aproapele, ne supunem cărnii. Or pentru viața adevărată, așa cum trebuie ea să fie, e necesar exact contrariul: supunere de bunăvoie lui Dumnezeu, unitate sufletească unii cu alții și domnie asupra naturii. Începutul acestei vieți adevărate e aproape de noi și nu e...