Eticheta

omilii inedite

o

Soarele cunoașterii și bezna ignoranței

Aș fi vrut să fiu în putere să trâmbițez ca din gură, stând pe cele mai înalte piscuri, și să trimit graiurile cumpătării ca o lege de tunet în toată lumea, ca să fie spre mărturie pentru toți care pervertesc adevărul. Dar nu este cu putință acest lucru pentru că sunt om cu viață scurtă și neînsemnat cu vârsta, firav în privința vocii și smerit, pe de altă parte, cu sufletul frământat în păcate...

„Nimeni nu e îmbufnat”

Să primim, așadar, și noi această bucurie în inimile noastre! Căci această bucurie o binevestesc îngerii păstorilor. Cu magii să ne închinăm, cu păstorii să slăvim, cu îngerii să dănțuim „că ni S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă” nu în înfățișarea lui de Dumnezeu, ca să nu sperie pe cel neputincios, ci în înfățișarea robului, ca să...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.