Tatăl meu avea o viziune foarte simplă, clară și bine definită asupra scopului vieții umane. În tinerețea mea, îmi spunea adesea că aspirația fundamentală a fiecărui om ar trebuie să fie cucerirea libertății sale interioare, iar în consecință, fiecare ar trebui să-și pregătească o bătrânețe fericită. Considera că nevoia imperativă și absolut necesară de a avea acest scop în timpul vieții ar fi...
„Au fost odată un tată și fiul său…”
Au fost odată un tată și fiul său. amândoi aveau mari daruri spirituale, amândoi erau caustici, mai ales tatăl… în general, discutau mereu. Era ce discuta între două inteligențe, nu între un tată și un fiu. Arareori, văzând pe fiu atât de plin de grijă, tatăl se oprea în față-i spunându-i: Bietul meu copil, totdeauna această disperare tăcută!.. dar el însuși nu ieșea din această disperare...