Progresul nu este nici necesar, nici continuu. El se realizează prin salturi sau, cum ar zice biologii, prin mutații. Aceste salturi nu merg mereu mai departe și în aceeași direcție. Ele sunt însoțite de schimbări de orientare, cam tot așa cum calul din jocul de șah are întotdeauna la disoziție mai multe mișcări, dar în direcții diferite. Omenirea nu se aseamănă în progresul ei cu un personaj care urcă treaptă cu treaptă o scară. Ea ne trimite mai degrabă cu gândul la jucătorul a cărui șansă e repartizată pe mai multe zaruri și care, de fiecare dată când le aruncă, le vede împrăștiindu-se pe masă. Ce se câșgigă cu unul se poate pierde oricând cu altul, și numai printr-un noroc istoria devine cumulativă, altfel spus, rezultatele se adună pentru a forma o combinație favorabilă.
Desprinsă din Antropologia și problemele lumii moderne scrisă de Claude Lévi-Strauss și publicată recent la Polirom, analiza de mai sus o găsesc elocventă.
Sunt bucuros că lucrările eminentului antropolog încep să apară și în românește. Luciditatea cu care acest om a cântărit modernitatea este exemplară. Forța gândurilor sale, coerența și plasticitatea cu care expune ne obligă oarecum să luăm aminte. Într-un fel, C. L.-Strauss ne ferește de iluzii posibile și ne conduce spre rădăcina problemelor sau ale împlinirilor noastre. (Post)modernul este prins în hățișurile progresului, devenind incapabil de a privi dincolo. Metafora zarurilor cu care câștigă sau pierde același jucător mi se pare cu adevărat atrăgătoare. Să nu ne încredem, așadar, în vremuri și în devenirea lor, ci în Dumnezeul istoriei. El va pune capăt acestei istorii zbuciumate și ne va strămuta, atunci, într-un Cer și Pământ nou.
mda, nu stiu ce sa zic