Scrisă la două mâini, cartea Creștinism păgân? apărută recent la Kerigma (Oradea) ne pune pe gânduri. Promotori ai închinării neinstituționale, autorii propun ceva cu adevărat îndrăzneț. Scopul lucrării este să demonstreze că majoritatea practicilor din bisericile contemporane sunt nebiblice. Cu argumente minuțios documentate, ei reușesc să ne convingă un fapt tot mai evident: trăim un creștinism post-biblic. De la Constantin cel Mare încoace suntem martorii unor acumulări păguboase. Multe din actele de cult sunt discutabile sub aspect biblic, precum și multe dintre mentalitățile creștine. Toate acestea au condus la instituționalizarea credinței creștine, iar prețul acestui derapaj îl plătim fiecare într-un fel.
O scurtă trecere în revistă a ideilor-forță mi se pare oportună. Aceste informaÈ›ii – prezentate în sinteză – ne vor oferi o platformă necesară pentru concluzii. AÈ™adar…
- Problema clădirilor de biserică
Autorii marÈ™ează aici mult pe reforma lui Constantin. Fără o tradiÈ›ie arhitecturală prealabilă – înainte se adunau în case sau catacombe – creÈ™tinii din secolul IV au ales variante tot mai somptuoase. Urmând estetica romanică a palatelor imperiale, preluând apoi turlele lanceolate de tip gotic È™i amenajând interiorul în jurul scaunului episcopal, lăcaÈ™urile de cult au produs o mutaÈ›ie în planul mentalităților. Oamenii au început să spună mergem la biserică uitând că biserica sunt credincioÈ™ii iar nu zidurile. Venind până la evanghelicalismul contemporan, autorii condamnă distanÈ›a creată între clerici È™i mirieni, precum È™i atmosfera de spectacol pe care o induce configuraÈ›ia interioară (băncile, plasarea centrală amvonului, corul etc.). ÃŽn contextul unor clădiri costisitoare È™i impropii, autorii arată cum  am ajuns să ne adunăm ca să ne facem mai răi – vorba apostolului Pavel.
- Problema programelor bine determinate
Faptul că duminică de duminică (și nu numai) creștinii s-au obișnuit să meargă la biserică este deja o primejdie. Mai mult, faptul că programele de biserică au un conținut prestabilit (un soi de liturghie evanghelică) este și mai periculos. Autorii își propun să arate derapajele în care pot aluneca și azi o sumedenie de comunități. Totul începe la nivelul minții, ne lămuresc ei. Creștinul modern este tot mai predispus mental spre un anumit tip de manifestare religioasă. Această acomodare este nocivă pe termen lung, deoarece duce la inerție și insensibilitate. Tiparul de gândire deja existent produce reflexe vizibile. Pe lângă diferite gesturi (mai mult sau mai puțin expresive), există și o predispozitie vestimentară. Cartea combate vehement o anumită pregătire vestimentară în vederea participării la serviciile divine. Spun ei că acest lucru pune accentul pe exterioritate, în loc să se accentueze omul dinăuntru.
- Problema predicării ca fenomen privilegiat
Inima serviciilor divine evanghelice a fost considerată (È™i încă mai este) predicarea. ÃŽn timpul Reformei, Calvin a mers până la o ridica la rang de sacrament. Pusă pe picior de egalitate cu Botezul È™i Euharistia (Cina Domnului), predicarea s-a bucurat secole la rând de o preÈ›uire deosebită. MiÈ™cările neoprotestante au preluat cu bucurie această moÈ™tenire protestantă È™i chiar au dezvoltat-o. Oralitatea joacă aÈ™adar un rol însemnat în economia oricărei slujbe publice. TotuÈ™i, spun autorii, un mesaj consistent pe program este o variantă discutabilă. Dacă la aceasta se mai adaugă È™i faptul că acest mesaj este invariabil pastorul, atunci pericolul atinge cote alarmante. De ce? ÃŽn primul rând pentru că iluminarea este redusă la o persoană privilegiată, în vreme ce – se È™tie – iluminarea este destinată oricui. ÃŽn al doilea rând, interpretarea exclusivă a predicatorului poate să fie trunchiată sau cel puÈ›in limitată. ÃŽn felul acesta comunitatea este privată de o înÈ›elegere mai largă. Se propune, aÈ™adar, ca fiecare membru al comunității să ia cuvântul È™i să È›ine mici predicuÈ›e despre ce au trăit sau înÈ›eles fiecare în ultimele zile.
- Problema pastorului ca funcționar al bisericii
Pastorul este văzut în carte precum un funcționar. Astfel, totul devine previzibil, mecanic și păgubos. Pastorul predică în mod curent, pastorul semnează documentele, pastorul asigură consilierea spirituală, într-un cuvânt pastorul face tot. Această monopolizare a slujirii publice în mâna unui singur om poate fi periculoasă. Autorii văd aici o pierdere a spiritului carismatic în care slujeau marii oameni ai lui Dumnezeu. El poate deveni, așadar, o piedică în calea viziunii bisericii; un impediment în exercitarea liberă a darurilor spirituale. Ceea ce însă nu rezolvă autorii este pericolul anarhiei, precum și alte inconveniente posibile. Mai mult, ei nici nu iau în calcul exemplele (nu puține) de pastori care sunt cu adevărat smeriți și vizionari, oameni care slujesc în mod responsabil și eficient.
- Probelma liderilor de închinare
Aici perspectia este mai sumbra decât v-aÈ›i fi aÈ™teptat. Dacă noi vorbim de anumiÈ›i oameni cu adevărat chemaÈ›i să ne conducă în închinarea publică, Viola È™i Barna spun că acest lucru este primejdios. Cum să reducem închinarea unei comunități la viziunea È™i trăirile unui singur om? – se întreabă ei nedumeriÈ›i. Aceasta ar însemna o limitare păguboasă, ca să nu mai vorbim că i-ar induce liderului un anumit tip de mesianism. Autorii recomandă ca fiecare să cânte din comunitate È™i să nu existe profesioniÈ™ti netrăitori cu Dumnezeu dar care dau sfaturi altora. Desigur ca nu suntem naivi. Recunoastem si noi că unii lideri de închinare mimează totul, iar viaÈ›a lor este departe de Dumneze, cu toate acestea nu cred că putem arunca totul la coÈ™ din pricina lor. Dacă fiecare ar conduce într-un fel, mă întreb unde ar mai fi coeziunea serviciilor publice de biserică?!
- Problema zeciueilii și a remunarațiilor
Pe această problemă, cartea vine ca o mânușă pentru cei care nu vor să se închine cu zeciuala lor. Pe de altă parte, capitolul cu pricina poate fi o provocare pentru slujitori de a predica mai avizat despre acest lucru. Oricum, autorii conclud că zeciuala e biblică, dar nu creÈ™tină (!). Află È™i cititorul român – prin urmare – că poÈ›i fi biblic, dar nu creÈ™tin. Dar mai află – adăugăm noi – că poÈ›i fi creÈ™tin dar nu È™i… biblic. Zeciuala este văzută ca o încorsetare a inimii credinciosului; ca un impediment în calea dărniciei adevărate. Fiecare este liber să dea oricât È™i oricând, iar zeciuala ar transforma ofranda în ceva mecanic. Ca să nu mai spunem că o parte din fondurile strânse merg pe salariile slujitorilor, fapt care pentru Viola È™i Barna este inadmisibil. Liderii bisericii trebuie să lucreze pentru a se întreÈ›ine, în ciuda celor câtorva texte clare din Scriptură care vorbesc despre dreptul la remuneraÈ›ie.
- Problema Botezului și a Cinei Domnului
Inima sacramentalismului evanghelic – Botezul È™i Cina – este văzută în mod diferit de Viola È™i Barna. Ni se impută că le-am încărcat cu mult prea multe sensuri decât ar fi trebuit. Apoi am făcut din ele cele două eveniemnte principale ale vieÈ›ii bisericii, fapt care crează o anumită presiune È™i aduce anumite riscuri. Unul dintre ele este tocmai săvârÈ™irea mecanicistă a acestor două acte de cult. Un altul este caracterul artificial al sacramentului, aÈ™a cum arată în multe comunități. ÃŽn vremea apostolilor, ne amintesc autorii, lucrurile stăteau altfel. Nu exista o pregătire prealabilă pentru botez, dar nici pentru Cină. Toate au fost introduse ulterior È™i reprezintă un regres, nu un progres. TotuÈ™i, nu putem să ne întrebăm care ar fi în fond sminteala în a face cateheză ori a cere comunității o spiritualitate înaltă în vederea împărtășirii?! Și aÈ™a uneori botezăm oameni nepregătiÈ›i È™i împărtășim credincioÈ™i nevrednici. Dar dacă am lăsa lucrurile aÈ™a cum vin…
- Problema teologhisirii și a educației creștine în general
Pe final, cei doi autori ating problema educației teologice. Nu văd în școlile de teologie (de diferite grade) altceva decât locuri unde ni se face capul mare, iar inima rămâne pipernicită. Sunt locuri primejdioase în primul rând pentru că Dumnezeu nu poate fi învățat la școală. Apoi, odată diploma obținută, absolventul poate avea păreri mult prea înalte despre el, aducând prejudicii lucrării lui Dumnezeu. Care ar fi alternativa? Spiritul autodidact, spun autorii. Să buchisim singuri, fără evaluări, fără credite, fără diplome. Să nu ne încredem în preconcepțiile unei școli și să ne păstrăm sufletul și mintea intacte. Acum, să fim rezonabili, oricine a trecut printr-o școală teologică știe că nu este raiul pe pământ. Ca orice instituție, există multe minusuri iar în ceea ce privește spiritualitatea nu merg toate (și peste tot) strună. Dar totuși, să le desființăm din cauza unor excepții?! Viola și Barna răspund aici afirmativ.
La toate cele de mai sus mă rezum la o singură concluzie. Este mai mult decât o concluzie, este o convingere. După lectura cărții am meditat o vreme la cele citite, am lăsat gândurile să se așeze. Așadar, cred că lucrarea lui Viola și Barna reprezintă doar o precauție, nu o soluție. E bine de știut unde se poate ajunge într-un cadru bisericesc instituțional. E mai bine să realizezi derapajul dacă te regăsești în paginile ei. Cartea este un exemplu pentru așa nu; dar nu este o soluție justă pentru așa da. O iau ca un semnal de alarmă, iar sub aspecul acesta o recomand. Consider că lectura ei face bine atâta vreme cât nu conduce la anarhie spirituală. Avem nevoie de astfel de autori pentru a ne pune pe gânduri. Avem nevoie de ei și pentru a fi mult mai atenți la închinarea din bisericile în care nu ar trebui să intrăm cu buldozerele. Trebuie doar să le reformăm necontenit, după chipul lui Hristos.
Motivația scrierii cărții pare dubioasă. Cui servește acest punct de vedere? Din moment ce nu oferă o soluție, ci doar dărâma niște daturi devine clar că lecturarea ei îl determină pe cititor să se îndepărteze de biserică.
În plus, unele chestiuni sunt extrem de slab argumentate (vezi sacramentele, predicarea, zeciuala, etc). Cui slujește această carte?
Da, mă bucur că aÈ›i deschis seria comentariilor legate de această carte. Sper ca alÈ›i cititori ai recenziei mele să lase È™i alte impresii. Cred că este o lucrare ce merită luată în discuÈ›ie…
Cele bune!
întrebarea pe care o ridic eu este: Se merită să o cumpăr? Am văzut că preÅ£ul nu e deloc de trecut cu vederea. La prima impresie (citind recenzia) aÅŸ spune un categoric NU cumpărării (poate aÅŸ împrumuta-o de la cine are bani de aruncat… :))).
1. Nu cred că ucenicii primului secol nu s-ar fi adunat în „biserici” dacă ar fi fost lăsaÅ£i (înainte de Constantin). De ce se adunau totuÅŸi în catacombe, peÅŸteri, case etc?
2. E adevărat că slujba a devenit program în mai toate cazurile. Dar nici o „democraÅ£ie slujitoare” nu cred că ne ajută prea mult. Rămâne totuÅŸi o întrebare: SoluÅ£ia?
3. Poate că nu predicarea e fenomenul „privilegiat” ci predicatorul (păstorul). Åži atunci au (Viola ÅŸi Barna) dreptate, dar numai pe jumătate: mă întreb de ce Pavel nu lăsa pe oricine să predice? De ce pune condiÅ£ii de genul „să fie în stare să înveÅ£e pe alÅ£ii”?
4. Cred că liderul cu viziune nu se lasă atras de „funcÅ£ionarism”, sau mai bine zis, nu se lasă îmbolnăvit de sindromul „mesia” (fără mine nu se poate…)
5. Oare LeviÅ£ii ce-or fi fost? FanfariÅŸti? Orchestră? …
6. Cred că Biblia este foarte clară: „Tot aÅŸa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie. 1Cor.9:14”
7. Åži asta e adevărat că într-o oarecare măsura am devenit ritualici. Poate ar mai trebui reformat câte ceva, dar nici „soluÅ£ia” lor nu o accept.
8. Da, doar „harul” contează… Eu n-am găsit în Scriptură principiul autouceniciei…! Ucenicia se face de către „maestru”!
P.S: pentru a nu fi confundat cu vreun pastor care „trage focul la oala lui”, subliniez că sunt angajat al unei firme ÅŸi nu al unei biserici, nu sunt pastor, dar am terminat teologia (de tot :)) )
De multă vreme mă frământă câteva din temele abordate de autori.Cred că este timpul sâ cenzurăm mai amănunţit,toate practicile instituţionalizate în Bisetica Creştină.Sunt deacord cu domnul Denes,că ne trebuiesc soluţii.
Am accesat http://www.frankviola.com,ÅŸi am înÅ£eles că această carte a apărut în Ianuarie 2008 ÅŸi în August 2008 a apărut REIMAGINÃŽND BISERICI,care este o completare a primei cărÅ£i,formând un puzzle.CREÅžTINISM PÄ‚GÂN? având argumente deconstructive,iar REIMAGINÂND BISERICI,este partea constructivă redând o”viziune proaspătă înrădăcinată în învăţăturile lui Isus ÅŸi a apostolilor.Sunt interesat mai mult de aceasta.Mă întreb,ce editură a publicat această completare ÅŸi unde o pot găsi?
Tot acolo am aflat că aceste cărÅ£i fac parte dintr-un set de 5 cărti,ca o adevărată”REVOLUÅ¢IE ÃŽN BISERICÄ‚?Celelalre trei sunt:
-FINDING ORGANIC CHIURCH – ghid practic pentru viaÅ£a organică a Bisesicii.
-FROM ETERNITY TO HERE -care prezintă imaginea grandioasă a lucrării lui Dumnezeu pe pământ.
-THE UNTOLD STORY OF THE NEW TESTAMENT CHORCH -” o lucrare de maestru în eclesiologia narativă.
Citire şi meditaţie plăcută.
Sun de acord şi cu domnul Doru Hrişcu, nu că este tizul meu.
Doru T. probabil că e mai indicat s-o împrumuți pentru lectură.
Doru D. apreciez documentarea ta. M-ai făcut curios, abia aștept să pot vedea și eu recentele cărți.
Totuși, nu cred că se poate oferi o rețetă general valabilă pentru biserică.
Mi-ar place să mai discutăm…
Şi eu cred că nu există o reţetă sau un R.O.F.( Regulament de organizare şi funcţionare ),general valabil.
La primul conciliu al Bisericii creştine,menţionat în FA.15,s-a adoptat o hotărâre,care poate fi considerată o cotitură În modul de gândire al condecerii de tip centralizat.
Apostolii ÅŸi prezbiterii au fost surprinÅŸi de dezvoltarea Bisericilor fără intervenÅ£ia ÅŸi controlul lor.Prin comunicatul transmis,ei recunoÅŸteau de fapt că Dumnezeu este SINGURUL care are câte un plan diferit cu fiecare Biserică locală ÅŸi tot El îl va duce la înfăptuire.Recomandarea în patru puncte,transmisă Bisericilor,trabuia să fie un ajutor pentru desfăşurarea activităţilor din Biserică,sub călăuzirea directă a lui Dumnezeu fără alte ” greutăţi „,venite dela centru.
Odata cu interpretarea greşită că centrul este cel care trimite hotărâri,a început instituţionalizarea Bisericii,cu dezvoltări greoaie şi problematice.
Oare fără acea hotărâre,Biserica se dezvolta mai bine?Miar plăcea să fie aşa,dar veşnucia ne va arăta adevărul.
Dodesc ca toate Bisericile creştine să fie CENTRALIZATE ÎN ŞI DE DUMNEZEU.
Vă felicit pentru curajul de a face vizibilă această carte preţioasa si pretenţioasă, cu atât mai mult cu cât, un oădean de-al nostru a tradus-o.
ÃŽ
i like
Frate Ghita,
Am avut cateva discutii recente pe seama acestei carti. La noi la Betel, chiar a fost recomandata duminica, nespunandu-se titlul..dar cine vrea, afla..
Eu, student la Teologie si Economie privesc tot mai greu spiritul ingradit al bisericilor noastre. Sunt pro si contra al acestei carti, pe care nu am citit-o ci doar frunzarit. Condamn multe din lucrurile spuse in carte de mult, cand inca nu stiam de autorii acestia.
Dar ma bucur tare mult ca la noi la Betel exista un program…, ca v-am vazut pe dvs. pe program in 2 ianuarie parca si ca voi fi cuminte in cor ascultandu-va, dar daca nu stiam probabil as fi dormit obosit dupa atatea programe in perioada aia. Cat despre predicatori, sau pastori, e o porcarie. Pentru ca nu pot face tot. Se fac ca fac tot. Nu m-a intrebat nimeni de cum imi duc crucea, de caderi sau succese, de biruinte sau pacat. Nu m-au intrebat nici daca imi place teologia dupa ce mi-au dat recomandari din scarba, sau zambind ca nu am eu sanse..
Unde e duhovnicul din pastor?? Dvs. din noua generatie sunteti?
De ce nu ati organizat un cerc de studiu biblic, sau de discutii la Oradea? Suntem cel mai mare oras neoprotestant si nu am un loc unde sa merg la studiu biblic cand vin acasa, Ma credeti???
Referitor la spiritul autodidact, merg saptamanal la studiu la fratele Bica, si de fiecare data sunt tot mai luminat in adevarurile biblice…si nu are nicio scoala, istoria, filosofia, psihologia si in special teologia ii sunt la degetul mic.
Ma intreb eu frate Ghita si va intreb pe dvs. Aveti o solutie? Aveti curajul la o solutie? Chiar asa..nu va tenteaza depaganizarea penticostalismului acesta atat de zambitor si tot mai gras?
Nu e neaparat pertinent comentariul meu la postarea dvs, dar primiti-l asa cum e.
Multumesc
Pentru că am fost întrebat de ce nu răspund la acest comentariu mă vad nevoit să fac o mențiune. I-am raspuns lui Laurentiu direct prin e-mail. Probabil nu a fost cea mai fericită alegere, dar așa am ales la momentul acela.
Abia acum citesc cartea si mi-am adus aminte de recenzia dumneavoastra domn profesor. Ma intorc mereu cu bucurie la concluzia pe care ati trasat-o dumneavoastra si-mi iau avant ca sa o citesc pana la final nefiind chiar asa de critic! E o carte care ma informeaza dar nu si o carte care m-ar putea schimba asa cum se asteapta acesti autori „revoultionari”. Mie mi se pare putin deplasat sa spui dupa 1700 de ani de crestinism ca nu e bine ceea ce se face in conditia in care poate primii crestini si chiar reformatorii (care sunt promotorii practilor pe care le avem azi) se rugau Domnului cel putin 2 ore pe zi.
Da, Florin.
Se pare ca ai ajuns la aceleași concluzii ca și mine. Cartea e de citit, dar nu de luat ca literă de Evanghelie.
Fii binecuvântat!