Vibrații ale inimii (C.S. Lewis)

Puțini evanghelici români nu au auzit măcar de C(live) S(taples) Lewis (1898-1963). Mulți cred că i-au citit cu nesaț cărțile și le-au recomandat apoi altora. Savant și scriitor britanic, a predat o vreme la Oxford (1925-1954), apoi – până la sfârșitul vieții – la Cambridge. Specialist în literatura medievală și renascentistă, avea să scrie una dintre cele mai interesante cărți pe acest domeniu: Alegoria dragostei (1936). Dar, dincolo de lucrările de specialitate, C.S. Lewis a fost unul dintre cei mai mari apologeți creștini. Poate lucrarea cea mai cunoscută în domeniul apologeticii ar fi Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr (publicată inițial la Logos, apoi la Humanitas).

Dar, prima carte cu care Lewis a pășit în spațiul românesc a fost Creștinismul redus la esențe, publicată imediat după Revoluție la S.M.R. Lucrarea a fost retradusă și republicată la editura Humanitas într-o altă varitantă de titlu: Creștinism pur și simplu. Bine articulată, cartea a avut un succes deosebit. Ancorată puternic în textul Scripturii, scrisă în umbra propriei experiențe și cu aplicații bine alese, tratatul a intrat deja în rândul celor clasice. Aproape că este jenant să fii creștin și să nu-l fi citit.

Drept pregustare (sau, pentru unii, aducere aminte) ofer mai jos câteva gânduri ce pot face inima să vibreze.

…despre nemuritori:

Nu există oameni de rând. Nu ai vorbit niciodată cu un simplu muritor. Națiuni, culturi, arte, civilizații – toate acestea sunt trecătoare și viața lor, în comparație cu a noastră, este ca viața unui fluture. Dar noi glumim cu nemuritori, lucrăm cu ei, ne căsătorim cu ei, îi exploatăm și îi jignim – avem de-a face fie cu orori veșnice, fie cu splendori nemuritoare.

…despre judecățile morale:

Noile judecăți morale nu pătrund niciodată în spirit ca simple răsturnări ale unor judecăți anterioare, ci în chip suveran într-adevăr așteptat. Marele test însă îl constituie faptul că recunoașterea noilor norme e însoțită de rușine și de vinovăție. În lumina unei asemenea experiențe trebuie privită și bunătatea lui Dumnezeu.

…despre rigoarea iubirii:

Iubirea poate trece cu vederea orice cusur și poate iubi în ciuda lor: dar ea nu poate renunța să dorească îndepărtarea lor. Dintre toate puterile, ea este aceea care iartă cel mai mult, dar uită cel mai puțin: se mulțumește cu puțin, dar cere tot.

…despre viața în doi:

A fi îndrăgostit este un lucru bun, dar nu este cel mai bun lucru. Există multe lucruri mai prejos de el, cum există multe mai presus de el. Nu poți să faci din el o bază pentru toată viața. Este un sentiment nobil, dar este, cu toate acestea, doar un sentiment. Nu ne putem aștepta ca vreun sentiment să aibă veșnic intensitate maximă și nici măcar nu ne putem aștepta să dureze. Cunoașterea poate dura, principiile pot dura, obiceiurile pot dura, dar sentimentele fluctuează. Dragostea nu este doar un sentiment, ea este o unitate profundă, menținută prin voință și întărită în mod deliberat prin obicei. Mai presus de acestea, ea este întărită de harul pe care cei doi îl cer de la Dumnezeu.