Woody Allen, celebrul regizor american și-a găsit în ultimul timp leacul de modernitate. Față în față cu realitățile tot mai discordante ale lumii în care trăim, Allen a ales să scrie. O mai făcuse și până acum, dar în prezent parcă o face mai grozav. România Liberă acordă, într-una dintre ediții, un spațiu generos acestui subiect. Ca să poată răzbi prin hățișurile vieții, autorul face parodie absolut din orice si din oricine. De la cel mai banal fenomen contemporan, până la Dumnezeu, Woody Allen nu se sfiește să râdă copios. Cu eleganță dar și tăios în același timp, autorul nu se dă înapoi în încercarea lui de a bagateliza totul și pe toți.
Deși eram tentat, refuz să ofer citate din ultima carte apărută în românește (Apărarea invocă nebunia, Humanitas). Unele dintre cele mai cunoscute scene biblice sunt parodiate într-o manieră revoltătoare. Totul este luat în derizoriu cu un umor care-ți dă frisoane. Dacă ești creștin practicant atunci aluziile lui Woody te frapează. Cât privește mentalitățile contemporane precum și evenimentele recente, autorul reușește o piruetă interesantă. Punctează unele adevăruri, le descrie atrăgător pentru ochiul avid al cititorului, dar de multe ori judecă reducționist. Încarcă unele gesturi publice sau mituri ale imaginarului colectiv cu mai multe semnificații decât ar fi cazul, cum și golește altele de orice însemnătate posibilă.
Nu-mi doresc să fac o exegeză a textelor lui Allen. Nu mă pot abține să nu văd dincolo de ele un personaj interesant dar totuși frustrat. A lua în răspăr totul nu cred că este soluția optimă. Vindecarea sufletească și împlinirea de sine într-o lume fără absoluturi nu se poate face doar bagatelizând această lume. Trebuie să fie ceva pozitiv și terapeutic dincolo de lumea noastră cotidiană. Dacă nu găsim acest medicament, mă tem că luăm calmante la nesfârșit. Cu ce mă ajută să filozofez cu umor pe marginea evenimentelor și chiar a Bibliei, dacă nu cred din toată inima în suveranitatea lui Dumnezeu?! Elucubrațiile mele intelectuale au vreo finalitate atâta vreme cât eu nu-mi ancorez viața în adevărurile absolute ale Scripturii?! Mă tem că nu. Spiritul lui Allen este însă tot mai tentant. Generația tânără are tot mai dezvoltat simțul critic și reușește să transforme aproape orice într-un derizoriu molipsitor. Deconstruim și ne redefinim totuși cu materiale slabe și care nu rezistă în timp.
Nu sunt habotnic și nu atentenz la eternul simț al umorului. Ceea ce vreau să spun este altceva. Lumea complicată și debusolată în care trăim are nevoie în mod ultim de Hristos. Desigur că modernitatea noastră târzie ne face să râdem uneori, dar soluția o găsim în altă parte. Nu cred că este înțelept să ne alienăm cu texte și spectacole de parodie, în timp ce evităm adevărata problemă. Lumea noastră este erodată de rău, iar păcatul cangrenează totul. A te întoarce cu fața spre Dumnezeu chiar dacă zâmbești socratic în fața lumii moderne, iată o atitudine mult mai potrivită. Să fim, așadar, înțelepți!