Un luptător de cursă lungă

U

Comunismul românesc este o temă în vogă. Studiile abundă până la intimidare și uneori produc mai mare confuzie. Pe de altă parte, în ce măsură am avut și anticomunism în România acelor ani… rămâne de văzut. Într-un inteligent eseu, Traian Ungureanu spunea că anticomunismul trebuie să se nască odată cu comunismul (altfel nu se mai naște niciodată cum trebuie). Cred că are dreptate, mai ales dacă ne uităm la alte țări europene lovite de aceeași ciumă totalitară.

Și totuși, România a avut anticomuniști de elită. Unul dintre aceștia este, fără îndoială, Vasile Paraschiv. Pentru că nu demult s-a stins din viață (4 februarie a.c.), vă ofer cu drag această microbiografie în semn de omagiu. S-ar putea ca, prinși cu descinderile din vămi, să trecem prea ușor peste un destin aparte.

Născut în 1928, Paraschiv a marcat istoria disidenței din spatele Cortinei de Fier, sfidând cu îndârjire regimul comunist și militând pentru sindicate libere în România lui Nicolae Ceaușescu. În anul 1949, fiind în armată, a fost trimis la Academia Militară din București. A plecat cu o carte de-a lui Lucrețiu Pătrășcanu în gemantan. A fost trimis înapoi la Școala de ofițeri de transmisiuni unde a absolvit și a fost repartizat la Ploiești. A vrut să se căsătorească dar – ca într-un roman de Orwell – partidul nu a agreat originea suspectă a iubitei sale. A renunțat la acea dragoste, apoi a cunoscut o altă fată, simplă, de care s-a îndrăgostit și cu care în cele din urmă s-a și căsătorit. Cu toate acestea partidul a luat hotărârea să-l de-a afară din armată.

Începând din anul 1970, disidentul era deja un adversar al regimului: trimitea regulat memorii către Uniunea Generală a Sindicatelor din România și comunica diferite memorii către Europa Liberă. Pe de altă parte securitatea l-a internat succesiv în mai multe spitale de boli psihice, dar suferințele erau abia la început.

În 1977 s-a alătura mișcării inițiate de scriitorul Paul Goma pentru apărarea drepturilor omului în România, constant încălcate și batjocorite de regimul totalitar comunist. În acel context crunt, disidentul și-a apărat ideile cu demnitate, verticalitate și cu o deplină fidelitate față de adevăr.

Un citat desprins din autobiografia lui Vasile Paraschiv ar fi concludent. Remarcați vă rog limbajul simplu și lipsit de infatuare:

La 28 mai 1979, după ce am ieșit pe poarta fabricii la 15.30 și mă îndreptam spre stația de autobuz pentru a merge acasă, patru tineri îmbrăcați civil m-au răpit din mijlocul colegilor cu care tocmai ieșisem pe poartă, m-au băgat cu forța într-o mașină Dacia 1300 și m-au dus în pădurea Păulești de lângă Ploiești, unde m-au torturat și m-au maltratat în mod bestial, lovindu-mă cu pumnii și cu picioarele, apoi au fugit și m-au abandonat, lăsându-mă mai mult mort decât viu, în mijlocul pădurii, pe o saltea de frunze. Nu am știut nimic despre mine, unde suntn și cum am ajuns acolo. (…)

Am făcut un efort mai mare și a treia oară am reușit să mă pun pe picioare. Am avut senzația că toate organele interne mi se deplasaseră de la locul lor: a trebuit să-mi țin abdomenul cu mâinile și, așa, aplecat, am luat-o printre copaci într-o direcție pe care numai Dumnezeu mi-a arătat-o, căci nu știam unde mă aflu și încotro s-o apuc.

Adolescenții noștri setoși de senzații tari ar fi bine să citească astfel de mărturii. Și nouă, indiferent de vârstă, ne fac bine. Ne păzesc de nostalgii gratuite și vinovate. Față în față cu acest luptător micile noastre mofturi par de-a dreptul ridicole. Într-adevăr, n-a fost singurul… dar a fost printre puținii care au rămas pe baricadă.

Încă un amănunt, ultimul. În decemtrie 2008 a făcut un gest cu adevărat rarisim: a refuzat decorația președintelui Băsescu. Era vorba de Steaua României în grad de cavaler. La aceeași festivitate, Paraschiv i-a spus șefului statului:

Domnule președinte, vă mulțumesc pentru înalta distincție ce ați hotărât să mi-o acordați astăzi, dar eu sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toți ceilalți care ne-au condus țara de la Revoluție și până azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 și voi continua să lupt pe cale legală și democratică până la ultima bătaie a inimii. Eu nu sunt un câine, căuia dacă îi dai o felie de salam nu mai latră, tace din gură și te lasă să intri în curtea stăpânului și să-i furi totul. Eu nu vreau de la dvs., domnul președinte, decorații, bani, funcții etc. Eu vreau dreptatea și adevărul pentru întregul nostru popor, adică exact ceea ce ați promis poporului nostru în decembrie 2004 și care pe mine m-a atras ca un magnet, dar din nefericire nu v-ați respectat promisiunea făcută. M-ați mințit și m-ați indus în eroare pe mine și întregul nostru popor cu promisiuni pe care nu vi le-ați respectat niciodată.

Nimic de adăugat. Poate doar sincere aprecieri (fie ele și postume). Curajul său vecin cu nebunia ne poate rămâne ca un exemplu demn de urmat.

comentarii

Lasă un răspuns la Daniela Anulează răspunsul

  • Mare curaj trebuie sa fi avut, atat pentru a lupta contra regimului comunist cat si pentru a- l infrunta pe presedinte intr- o asemenea maniera…si cand ne gandim cati nu ajung sus pusi datorita compromisului….desi putini, cred ca inca mai exista oameni demni, cu caracter si personalitate care nu actioneaza in spiritul de ” turma”…. Cinste lor

    • Da, întotdeauna astfel de oameni n-au fost prea mulți. Totalitarismele au fost o mare provocare pentru mulți și puțini au luat poziție. Fenomenul anticomunist în România este încă un subiect fierbinte. Încă e dificil de spus dacă am avut sau nu așa ceva.
      Fii binecuvântată!

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.