Avusese un bunic pe cât de longeviv, pe atât de imoral și idolatru (Manase). Prin comparație, tatăl său trăise puțin și indecis (Amon). Victima unei lovituri de palat, tatăl său este asasinat după numai doi ani de domnie. Fapta este cu atât mai grozavă dacă amintim că uciderea a avut loc în locuința sa regală. Spațiul unde împăratul era cel mai bine păzit a devenit spațiul cel mai vulnerabil. Iosia avea pe atunci doar opt anișori…
Ce înțelege un băiețel – fie el și prinț – la această vârstă?! Poate el să discernă lucrurile, mai ales după dispariția fulgerătoare a tatălui?! Ei bine, Iosia este întronat ca rege, devenind astfel cel mai tânăr rege din istoria poporului evreu. Dar vârsta fragedă e numai unul dintre amănunte. El este prins în descendența nefastă a lui Manase (bunicul său), purtător al stigmatului idolatriei și necredinței. Dacă va fi să facă ceva, mișcarea ar fi presupus o voință de fier. Și totuși, tinerelul Iosia schimbă radical istoria regatului de sud. Pe la 16 ani începe să-L caute pe Domnul, iar apoi desfășoară o reformă fără precedent. Se însoțește cu oameni care-i împărtășesc viziunea, se confruntă deschis cu Legea lui Dumnezeu și caută voia divină prin profeți. Face tot ceea ce nu făcuseră generațiile dinaintea lui, furnizându-ne astfel un exemplu de demintate și credincioșie.
Putem afirma că marea bătălie a acestui rege a fost lupta cu AUTORITATEA. Neobișnuit de tânăr, el trebuie să-și construiască o autoritate pe care alții o aveau din oficiu. Neobișnuit de credincios, el a trebuit să lupte împotriva preconcepțiile idolatre ale poporului. Dar, cu toate acestea, nimeni nu i-a putut sta împotrivă. Hotărărea lui nu se sprijinea pe tradiția de familie, ci pe legătura lui cu Dumnezeu. Întreg demersul i-a fost confirmat prin găsirea Cărții Legii, apoi de cuvintele proorociței Hulda. Nu era pe un drum pustiu, ci pe calea pe care Dumnezeu i-o trasase în mod providențial.
Când a murit, după o domnie pilduitoare, Iosia a fost îngropat în mijlocul lacrimilor. Despre puțini împărați citim astfel de detalii. La funeralii, profetul Ieremia a compus un cântec de jale pe care l-a și cântat în auzul poporului. Oamenii își plângeau regele, iar profeții își plângeau reformatorul. A plecat de la un capital de autoritate egal cu zero, dar a ajuns să răstoarne o istorie ce derapase în apostazie. A fost un tânăr exemplar, cu capul pe umeri. Nu s-a ținut doar pe sine departe de idoltrie, ci a și eradicat-o în mod deplin. Un exemplu la care ar trebui să medităm mai des…