Supranumit „Părintele filologiei românești”, academicianul Timotei Cipariu (1805-1887) povestea într-una din scrierile sale prima întâlnire cu limba ebraică. Naturalețea acestei interacțiuni și ce-a ieșit de-aici mi se par încurajatoare…
Într-o zi mi-a căzut în mână un călindar românesc în care lunile anului trecute una după alta pe fiecare foaie erau scrise cu numere românesc dar și cu cel evreiesc sau jidovesc. Literele evreiești se deosebesc cu ale noastre cu care scriem astăzi și care fac parte din așa numitul alfabet latinesc. Şi apoi evreii sau jidovii nu citesc scrisoarea cum o citim noi de la stânga spre dreapta, ci tocmai întors, de la dreapta spre stânga.
Văzând lunile scrise în calendar și românește și jidovește și mi-am zis, dacă luna ianuarie, de pildă este scrisă în românește cu aceste litere atunci românește trebuie să fie scrise tot așa, cu deosebirea că doar are alte slove. Am început a ceti de la stânga la dreapta cum fac evreii și deodată mirarea neașteptată, mi-am dat seama de rostul literelor evreiești prin asemănare și deosebire de cele românești. Și nu peste mult timp le-am prins înțelesul și apoi încetul cu încetul mi-am însușit această limbă, încât, până la urmă m-am procopsit foarte bine în scrierea și cetirea ei.