Deși corpusul de legi dat la Sinai stă sub sintagma Legea, cele zece porunci au fost scrise pe două table (de piatră). Pare o găselniță, dar teologii creștini au încercat de-a lungul timpului să repartizeze poruncile pe aceste două table. Foarte puțini dintre ei au văzut în această mențiune doar o metaforă, majoritatea interpretând-o literal.
Generic se crede că pe o tablă (numită convențional prima) erau scrise datoriile față de Dumnezeu. Aici intră toate acele porunci care au legătură cu verticala vieții. Pe cealaltă (a doua) erau însemnate datoriile față de semeni. Aici avem toate reglementările privind orizontala vieții; cu referiri la proprietate și bună conviețuire. Până aici lucrurile intră în logica lor. Comentatorii au simțit însă nevoia de a repartiza pe fiecare tablă un anumit număr de porunci, iar strădania lor poate fi sintetizată astfel.
1. Evreii moderni, urmând Talmudul, așează pe prima tablă doar prima poruncă pe care o consideră paradigmatică. Ea este văzută ca un fel de titlu, de însumare a întregului Decalog, deoarece se referă la pericolul idolatriei și, implicit, a apostaziei. Celelalte nouă sunt repartizate pe a doua tablă de piatră.
2. Catolicii și luteranii (interesant, nu?!) – urmându-l pe Augustin – văd în prima poruncă o însumare exactă și fără rest a întregului Decalog. În felul acesta ei văd această portuncă drept o supra poruncă, în sensul că au tendința să n-o numere în rând cu celelalte nouă. Tendința generală este de a vedea Decalogul un fel de 9 plus 1 (cea de la urmă fiind cea mai mare).
3. Totuși, în definitiv, sunt cam trei viziuni asupra împărțirii poruncilor: (1) Pe prima tablă se află trei porunci (deoarece se referă implicit și explicit la idolatrie); pe a doua celalte șapte; (2) Pe prima se află primele patru (care toate se referă la relația cu Dumnezeu); pe a doua restul de șase (care fac trimitere la relația cu semenii); (3) Împărțirea egală a numărului de porunci; pentru a menține simetria avem cinci pe prima tablă și tot atâtea pe a doua.
Să mai menționăm că prima împărțire este tot mai mult îmbrățișată de catolici și de protestanți; a doua este cea mai larg răspândită, iar a treia este susținută de către învățații evrei din antichitate. După cum am văzut, indiferent de numărul poruncilor ce le punem pe fiecare tablă, semantic avem două idei: Dumnezeu și aproapele. Decalogul face dovada că cele două axe – orizontala și verticala – se îmbină armonios în cadrul revelației divine. Faptul că ele sunt prinse în același corpus ne arată că au o legătură organică între ele. Apostolul Ioan a înțeles foarte bine acest principiu. Potrivit epistolelor lui atunci când orizontala este compromisă, verticala este doar o iluzie. Interdependența dintre cele două paradigme este o temă recurentă a Scripturii. Să rămânem fideli poruncilor, pe care să le înțelegem nu ca pe ceva coergitiv, ci ca pe adevărata eliberare.