Lucrurile erau oricum încuracate. Toată lumea știa că vine… dar nu știa când și, mai ales, cum. Să fie și mai încâlcite, revista Live Science ne spune că ar fi de fapt două versiuni ale sfârșitului. Ar trebui, așadar, să ne decidem odată. Ar trebui să fim mai hotărâți și să nu mai umblăm după tot felul de teorii care ne dau târcoale. Despre ce să fie vorba? În teorie destul de simplu. Unii specialiști (sau cel puțin ei așa se cred!) fac toate calculele după calendarul Maya; e vorba de acea civilizație puternică și în jurul căreia s-au țesut o sumedenie de mituri. Alții, tot specialiști și ei, se bizuie pe calendarul GMT; evident fiind vorba de intervenția modernă asupra clasicului calendar gregorian.
După calendarul Maya – grozav de vehiculat în ultima vreme – sfârșitul lumii ar trebui să aibă loc pe 21 decembrie 2012. De aici s-au născut o serie întreagă de inepții și supoziții. Fobiile oamenilor slabi de înger au crescut până la paroxism. Mass-media și-a adus și ea cunoscuta contribuție. Iar acum… pleosc: calculul este greșit. Revista mai sus menționată ne atrage atenția cu seriozitate asupra eroării. Calendarul Maya nu este așa de ușor de îmblânzit cum cred unii, iar specialiștii sunt în continuare neîncrezători.
Atunci?! Ei bine, mai întâi marja de eroare: între 50 și 100 de ani. Cam cu atâta a dat greș calculul respectiv. Deci, nici vorbă de luni, cu atât mai puțin de zile… Pe perioada a cinci decenii se poate întâmpla oricând. Evident nu după calendarul mayaș, ci după calendarul GMT. Ni se spune că este mult mai exact (sic!). Putem răsufla oarecum ușurați; nu va fi să fie așa de repede… dar va fi.
Ca și mine cred ca și dvs. vă dați seama în ce situație hilară ne găsim. În loc să ne preocupăm de transformarea noastră zilnică după chipul lui Hristos, căutăm cu febrilitate ziua revenirii Lui. Umblăm după himere încercând să descuiem un lacăt a cărui cheie nu e la noi. Ne dăm cu stângul în dreptul; ne contrazicem lamentabil. Și când te gândești că sunt așa de mulți care gustă asftel de scenarii așa numite științifice. Iminenața venirii lui Hristos este o realitate, dar o realitate de care ar trebui să ne apropiem cu vieți trăite frumos, ca în timpul zilei.
Să nu considerăm, totuși, tradiția maya ca fiind științifică!
Realitatea stă în dezbrăcarea faptelor de haina miturilor, pe care uneori o poartă.
Consider că abordarea iudaică, cu reverberații în Noul Testament este cea mai realistă. E lipsită de elemente speculative. Creștinismul a mai adunat și reziduri folclorice (a la Dante!).
Subiectul e de mare interes și are un enorm impact în manevrarea maselor. Știrile legate de finalul istoriei nu sunt deloc întâmplătoare, ci sunt bine coordonate, chiar în aparentul lor haos, sau nonsens. Cred că numai având un punct clar de reper avem o șansă de a nu fi manipulați.
„Cred că numai având un punct clar de reper avem o șansă de a nu fi manipulați.” – Perfect de acord! Dar care e acel punct? Din punctul meu de vedere, „reperul” poate fi clarificat prin răspunsul la întrebarea: „Cum mă va prinde pe mine (sau pe tine!) sfârşitul?” Prea multă preocupare pentru „cum va fi sfârşitul lumii?” şi prea puţină preocupare pentru „cum mă va găsi pe mine Hristos la revenirea Sa?” Răspunsul la această întrebare este la tine! (şi la mine) … şi asta, pentru că „sfârşitul” este o chestiune personală!
Apreciez comentariile dvs.
Le găsesc oportune și bine articulate. Cred că unul îl completează pe celălalt, fapt care nu poate decât să mă bucure.
O frumoasă dovadă de luciditate!