Riscurile civilizației

R

Am citit-o cu nesaț și încântare. Se numește Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate și este scrisă de eruditul Konrad Lorenz. Publicată la editura Humanitas, prima ediție vedea lumina tiparului în 1996, a doua în 2012. Autorul? Laureat al Premiului Nobel pentru medicină și fiziologie (1973) dar și fondatorul etologiei (știința comportamentului animal). Vă întrebați pe bună dreptate: ce legătură au toate astea cu civilizația?! Ei bine, lucrarea cu pricina reușește să facă antropologie plecând de la elemente preluate din zoologie. Ingrat, s-ar putea obiecta. Și totuși, nu. Lorenz este un analist fin, iar comparațiile lui sunt drăguțe și inofensive.

Astfel, pornind de la realități fizice (cu detalii despre univers și viața animală), autorul face sondări în realitatea socială. Pe această filieră, el identifică următoarele opt păcate: suprapopularea, pustiirea spațiului vital, întrecerea cu sine însuși; moartea termică a simțurilor; decăderea genetică; sfărmarea tradiției; receptivitatea la îndoctrinare; armele nucleare. Pentru a nu ne lungi prea mult, voi încerca o sinteză a argumentelor oferite. Desigur că este o manieră reducționistă, dar o prefer, lăsându-vă să degustați întreg materialul la contactul cu cartea.

Suprapopularea nu este condamnată în sine (nu e drept să decidem noi câți să fim pe planetă!), ci felul în care ne-am urbanizat. Excesiv, obositor È™i frustrant, visul urbanității noastre s-a transformat într-un coÈ™mar relaÈ›ional. Pustiirea spaÈ›iului vital se referă la risipa de resurse disponibile oricum într-o cantitate insuficientă. Prezervarea resurselor (fapt impecabil înÈ›eles de animale!) a devenit o armă electorală, un discurs demagogic È™i un mijloc indirect de îmbogățire a câtorva. Moartea termică a simÈ›urilor face trimitere la incapaciatea omului modern de a se relaÈ›iona cu natura. Datorită hiper-tehnologizării, simÈ›urile noastre devin extrem de necizelate. Trăind tot mai mult printre maÈ™ini ajungem încet-încet să ni se atrofieze o bună parte din simÈ›uri. Decăderea genetică subliniează cum – de la o generaÈ›ie la alta – se nasc prunci tot mai slabi sub aspect imunologic. Organismul uman este vlăguit din generaÈ›ie în generaÈ›ie, iar rezistenÈ›a lui în faÈ›a viruÈ™ilor È™i a maladiilor de tot felul este scăzută. Această fragilitate a corpului omenesc (È™i nu numai a corpului) este o plagă a timpului nostru. Sfărmarea tradiÈ›iei redă incapacitatea omului de a-È™i mai asuma istoria. VrăjiÈ›i aproape total de un viitor implauzibil, suntem gata să plătim oricât pentru el. Tot ce a fost trainic cândva (virtuÈ›ile, valorile, cutumele) sunt date acum la o parte cu o lejeritate uimitoare. Receptivitatea la îndoctrinare este o consecință a suspendării noastre în istorie. Pe măsură ce temelia este tot mai slabă, iar adevărurile normative pulverizate, omul civilizat este atât de labil sub aspect ideatic. Concepte incoerente sau iraÈ›ionale pun cu uÈ™urință stăpânire pe o minte săracă în noÈ›iuni. Armele nucleare încheie dezbaterea lui Lorenz. Fără a-i diminua pericolul, fără nici o ironie ieftină, el arată totuÈ™i cum acest pericol este poate cel mai uÈ™or de evitat. ÃŽn raport cu celelalte È™apte, înarmarea nucleară È›ine de o mână de oameni È™i nu este un fenoment larg răpândit în fapt. TotuÈ™i, el pare a fi vârful de lance a tuturor progreselor È™i năzuinÈ›elor civilizaÈ›iei noastre.

ÃŽn fine, K. Lorenz nu este primul care atrage atenÈ›ia asupra acestor lucruri. Critici ai (post)modernității au fost nu puÈ›ini È™i credem că vor mai fi. Doar că el o face de pe o poziÈ›ie greu accesibilă altora. Și, mai este ceva: deÈ™i argumentaÈ›ia este laborioasă, el reuÈ™eÈ™te s-o simplifice elegant. Fără să-i scape nici un detaliu important, autorul nu se pierde totuÈ™i în detalii. Este concis È™i provocator, aÈ™a cum îi È™ade bine unei astfel de cărÈ›i. E un deliciu pe care-l poÈ›i savura într-o seară liniÈ™tită, dar care apoi va declanÈ™a o neliniÈ™te doctă în tine. ToÈ›i însă avem nevoie de asemenea reverii…

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

SoÈ›, tătic È™i pălmaÈ™ pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil È™i gata să văd binele chiar È™i unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile È™i iau asupra mea orice povară ce are legătură cu ÃŽmpărăția Lui. Alături de soÈ›ia mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul È™i Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca È™i inevitabilele curiozități – le veÈ›i găsi în conÈ›inutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflaÈ›i mă reprezintă, cu toate frământările È™i modestele mele aprecieri.