Într-o profundă cărticică (Sensul istoriei, Polirom, Iași, 1996), Nikolai Berdiaev ne oferă un fragment tulburător. Este vorba, după cum veți vedea, despre o citire hristologică a întregii istorii umane.
Înainte de a vă oferi pasajul cu pricina, să mai menționăm că autorul s-a născut în 1874 și s-a stins în 1948. La 14 ani a citit Critica rațiunii pure de Kant și Fenomenologia spiritului de Hegel. Sesizăm așadar o anumită precocitate ce va arăta înspre deznodământul de mai târziu. Devine de timpuriu preocupat de filozofia religiei, iar în 1907 se mută la Moscova unde înființează o Societate filozofico-religioasă și citește integral opera lui Vladimir Soloviov. În 1922 este exilat de regimul bolșevic împreună cu alți 25 de intelectuali și se stabilește succesiv la Berlin și Paris.
Așadar,
Revelarea istoriei poate fi concepută de noi, de spiritul uman, doar prin Hristos, ca om desăvârșit și ca Dumnezeu desăvârșit, ca unire desăvârșită, ca naștere a lui Dumnezeu în om și a omului în Dumnezeu, ca revelație divină pentru om și ca revelație de răspuns a omului pentru Dumnezeu. Omul absolut, Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, stă atât în centrul istoriei celeste, cât și a celei pământești. El este legătura spirituală lăuntrică a acestor două destine.