Puiul de dac: varianta zbuciumată

E bine să te mai amesteci cu tinerii uneori. Mai afli una, alta. Într-o astfel de împrejurare, am aflat și eu despre acest pui de dac, pe numele lui Sunny. Știam mai multe despre trupa Vitamina C, dar acum aflam despre dezmembrarea ei și activitatea pe cont propriu a solistului. În acest context mi s-a recomandat iutubul ce vi-l ofer: Io mi-s Doamne pui de dac. L-am accesat, am zâmbit, apoi l-am ascultat iar. Am încercat să nu am prejudecăți retrograde, să privesc întreaga manifestare în cel mai obiectiv mod.
În primul rând aș vrea să remarc izul maramureșean al melodiei. În mediul evanghelic (mai ales penticostal), este știut mariajul între textul creștin și muzica populară. Încă mai există inerția potrivit căreia piesele cântate în acest stil reprezintă singura variantă „spirituală” de a te închina. Sunny al nostru nu face altceva decât să ducă stilul până în extrema lui maximă. Dacă îndeobște exită anumite rețineri – mai ales la ritmurile mai săltărețe – aici solistul nu are nici o apăsare. Fără prejudecăți, el pune un text agresiv creștin, pe o melodie populară zonală. Modulațiile și țipuriturile fac și ele deliciul genului ales, iar ținuta de asemenea.
În al doilea rând, remarc izul profund charismatic al cuvintelor. Simplu – până la riscul redundanței – textul cu pricina transmite puține idei. Desigur, compozitorul are dreptul s-o facă. Suntem luați tare chiar din prima strofă. Referiri demonologice extrem de personale, urmate de referiri la lupta spirituală. Apoi, în aceeași notă, suntem conduși pe tărâmul relațiilor interpersonale. Invitați să rostim angajamente și să ne cultivăm atitudini corecte, textul devine extrem de personal. Precum o mărturisire de credință, el încearcă să te convingă de privilegiile propriului creștinism. Tu nu ești pui de drac, ci de dac; tu nu te superi, ci iubești, iar lista poate continua. Modulațiile și țipuriturile întregesc și ele decorul muzical. Electrizat și el, publicul rezonează cu acest soi de imn mioritic. Se încinge hora, iar frenezia pare de neoprit.
În concluzie, melodia, textul și atitudinea generală fac dovada unui exces. Dacă în mediul laic piesa ar fi trecut drept îndrăzneață și exotică, în domeniul creștin-evanghelic ea trece drept hilară și ieftină. Deși rostește adevăruri înalte, derizoriul ei provoacă reacții adverse. Nu știu cât de permisiv ar trebui să fii pentru a o accepta fără comentariu. Infantilismul întregului demers provoacă o anumită jenă oricărui credincios onest, oricărui om care-L caută sincer pe Dumnezeu. Știu că nu există un stil de muzică spiritual prin excelență, dar mai știu că nu te poți plia invariabil pe oricare. Trebuie să iei seama la detaliile de context, la câtă zidire aduce slujirea ta. Nu pun la îndoială talentul lui Sunny, spre deosebire de alții nu pun la îndoială nici bunele intenții, dar mă îndoiesc total de ce-a ieșit. Micul meu comentariu nu e dădăceală oportunistă, ci doar semnalarea unui derapaj. Și asta în calitatea mea de geto-daco-român…