La slujba oficiată în 15 aprilie de către Papa Benedict al XVI-lea, pontiful a pledat în favoarea ascultării de Dumnezeu în orice împrejurare. De-a lungul predicii papa a adus în discuție atitudinea actuală față de viața veșnică. Subiectul este introdus la nivel de argument, dar se vrea a fi motivator. El spunea:
Astăzi ne este adesea teamă să vorbim despre viața veșnică. Vorbim despre lucruri ce sunt utile lumii, arătăm că creștinismul poate să ajute lumea, dar nu îndrăznim să spunem că țelul ei este viața veșnică și că din acest țel vine criteriul vieții.
Suveranul pontif sugerează aici o anumită lipsă a curajului, o lașitate dogmatică în raport cu marele adevăr al eternității. El atrage atenția asupra unei gravitații periculoase înspre cele lumești. Creștinismul contemporan s-a obișnuit cu rolul civilizator în societate, în vreme ce destinul său este superior acestuia. Lipsește parcă acel profetism vizionar, acea conexie trascendentă indispensabilă. Eternul a cedat lamentabil în fața temporarului. Cerul a pălit pesemne în fața pământului. Aspirațiile creștine sunt tot mai telurice și mărunte.
Probabil o viziune ioanină asupra veșniciei ne-ar fi un leac potrivit. Acea convingere că eternitatea începe aici și acum; doar că depinde de noi. Ființa umană răscumpărată poate fi părtașă eternității încă de pe pământ. Gândul înălțat spre cele de sus face suportabilă viața aceasta efemeră.
Sa lăsăm, așadar, eternitatea să ne provoace. Această atitudine ar putea să ne desprindă salvator din vremelnicia cotidiană. Apoi, printr-un salt al credinței, am putea accede la realități spirituale cu adevărat înălțătoare.