Imediat după Primul Război Mondial, când industrializarea și marele ei simbol – automobilul – făceau furori în America, în mediul rural puritanii dădeau bătălii conceptuale.
Cred că ar fi binevenită o aducere aminte. Încrâncenarea dintre creaționism și evoluționism de atunci a fost numită mai târziu: Procesul maimuțelor. Puritanii reprezentau filonul rural al unei religiozități cotidiene. Ei au reușit să-L aducă pe Dumnezeu aproape și să arate celorlalți că Biblia vorbește și azi. Chiar dacă în mediul urban american performance-ul începea să acapareze tot mai tare, acești temători de Dumnezeu propuneau altceva.
Organizați în comunități bine structurate, îmbinând viața contemplatică cu cea activă, această comunitate asigura temelia credinței americane. Comunitățile lor, ușor retrograde, apreciau știința doar atunci când nu intra în conflict cu voia lui Dumnezeu. Menținerea integrală a tradiției biblice era scopul lor principal. În numele acestui fundamentalism este intentat în iulie 1925 procesul de la Dayton-Tennessee împotriva lui John Thomas Scopes, profesor de biologie, vinovat de a fi contrazis versiunea biblică asupra creației. De aici numele de procesul maimuțelor, proces în care creaționismul a fost proclamat cu putere. Alături de acest subiect a mai fost discutată emanciparea femeilor și ostilitatea față de minioritățile religioase.
Antagonismul dintre creaționism și evoluționism este și azi un subiect actual. Pe plan mondial (cu precădere european), evoluționismul are un avans public evident. Cele mai fericite situații sunt cele în care elevii pot să opteze pentru o viziune sau alta. Un paradox: totalitarismele s-au topit, teoria evoluționistă a rămas. Cel puțin noi, în România, am asociat mereu comunismul cu învățătura că omul se trage din maimuță. Azi, în plin capitalism, ne dăm seama că doctrina lui Darwin nu are culoare politică. De ce ne aflăm totuși în această situație? Să fie evoluționismul imbatabil pe termen lung? Sau poate coerența mesajului creștin șchioapătă…
Cred că ultimul indiciu este cel valid. Cred că ne lipsesc atitudinile puritanilor americani descriși mai sus. Cred că suntem mult prea intimidați de secularizarea din jur. Cred că nu prea găsim coeziunea evanghelică suficientă pentru un răspuns articulat. Dacă am înțelege că o implicare civică ar putea atrage atenția, am face deja un pas. Trăim în cetate, dar proclamăm mari adevăruri în privat. Prea am devenit kantieni (uneori fără să știm), considerând credința apanajul vieții particulare. Ei bine, nu! Ar fi timpul să reafirmăm onest și apăsat adevărurile Scripturii. Teoria creaționistă nu prezintă asperități confesionale, așa că putem ajunge la consensuri viabile.
Nu ar fi rău să învățăm din strădania înaintașilor noștrii. Chiar dacă nu au avut rezultate zdrobitoare, ei și-au afirmat crezul. Au ieșit în public fară jenă iar apoi au rămas consecvenți. Frumoasă pildă!