În lumea îndrăgostitului, toul ia forma iubirii. Nu mai există legi și obiceiuri, nu mai există obligații și calendar. Când îți bate la ușa sufletului, iubirea te ia pe sus, pune stăpânire pe tine și-ți lasă strict timp să respiri, să clipești și să adori. Până și somnul iese din logica lui simplă și devine o probă de atletism sentimental. Fiindcă dormi – de obicei spre dimineață – cu figura persoanei iubite în gând și te trezești cuiea tatuată pe fiecare atriu și ventricul. Pe fiecare gând. Pe fiecare fibră, nerv și mușchi. În lumea marțială a lui 2012, iată singurul prizonierat inevitabil, singura obsesie vrednică de elogii. Temnița în care te închide iubirea prefațează o condamnarea pe care abia aștepți s-o auzi.
(Dintr-un editorial apărut în Adevărul – 6 ianuarie 2012 – și semnat de Radu Paraschivescu)
NU DEGEABA SPUNEA CINEVA: „LASA-O ! NU VEZI CA TE TINE PRIZONIER?”
Cam așa ceva.