Într-o zi ca aceasta, acum 172 de ani, s-a născut Paul Cezanne. I-a fost dat să vină pe lume într-o familie înstărită (nu e cazul multor artiști!) undeva în apropierea Marsiliei: Aix-en-Provence.
A fost încă din primii ani de școală un elev eminent, agerimea sa atrăgând atenția dascălilor. A avut mulți prieteni, fiind o fire sociabilă și comunicativă (din nou, nu e cazul multora!). Leagă prietenii durabile cu Emile Zola, Jean-Baptiste Baille și Louis Marguery. Alături de primul își va exersa și un oarecare talent muzical, cântând în orchestra orașului (Zola la clarinet, Cezanne la corn).
Părăsește meleagurile natale în 1861 pentru a se îndrepta spre Paris. Aici va trăi din resursele tatălui și va întâmpina primul insucces: nu promovează examenul la Academia de Arte Frumoase.
Cum e întâmplă adeseori în viață, după o decepție puternică începe să răsară și soarele. Se împrietenește cu pictorul Camille Pissarro (din nou prietenia!), în atelierul căruia ajunge să picteze după model. Primește din partea acestuia încurajări de a continua și de a ieși în afara atelirului. Cezanne o va face, dar survine un alt insucces. Picturile sale nu sunt acceptate la Salonul Oficial (în 1874), cele trei opere fiindu-i considerate ridicole. Să mai adăugăm că respectivul eveniment era prima expoziția a impresionștilor francezi.
Cezanne însă nu se dă bătut. Revine la cea de a treia expoziție a impresioniștilorunde prezintă 16 lucrări. De data aceasta e ceva mai bine, dar recunoașterea lui oficială pare să întârzie. O grea încercare pentru talentatul pictor, o probă a voinței și a determinării. Dar, cum s-a mai întâmplat în viața lui, survine și acum omul potrivit: Ambroise Vollard. Este vorba de data aceasta de un negustor de tablouri, care-l ajută să își prezinte prima sa expoziție personală, vernisată în 1895. Acesta este momentul mult așteptat. Paul Cezanne este recunoscut ca pictor și se bucură de de aprecieri.
Imediat își cumpără un atelier propriu (visul oricărui pictor!), iar în 1904 expune la Salonul Oficial de toamnă. Este o revenire în forță într-un spațiu unde în urmă cu mulți ani suferise o înfrângere dureroasă. Acum lucrările lui sunt gustate altfel, acum statutul lui este mult mai sigur. Devine din ce în ce mai solicitat și uneori își iese din fire. Muncește până la epuizare, dar și culege meticulos laurii succesului. Poate pe fondul acesta ar trebui să încadrăm acea pată biografică din 1886. Ne referim aici la o dispută ce-o poartă cu prietenul său de-o viață: Emile Zola. Greu de explicat, totuși uman.
Se stinge la 23 octombrie 1906, în urma unei pneumonii agresive. Se pare căaceastă boală i s-a tras de la obiceiul său de a picta afară în ploaie. Îi plăcea mult să fie în consonanță cu natura, să-i prindă parcă fiecare tresărire. Dovadă sunt multe tablouri în care artistul se oprește asupra unor detalii unice.
Probabil că ne-ar prinde bine să vizionăm (măcar în variantă virtuală) tablouri de-ale lui Cezanne. Vom putea savura forța culorilor vii, dar mai ales redarea cutelor (un procedeu care-i atestă genialitatea). Impresionismul continuă și azi, cred eu, să fascineze, iar Paul Cezanne l-a reprezentat cu grație.