Întrebarea din titlu are o tentă jurnalistică. Recunosc! E arogant și nepotrivit să ne așezăm confortabil în jilțuri de judecători, iar apoi să emitem sentințe asupra adulterinilor. Fie că discutăm la modul concret sau ipotetic, cred că trebuie să păstrăm necontenit un simț al măsurii și al decenței. Păcatul oricărui om stă înaintea lui Dumnezeu și nimeni nu poate să se interpună.
Prin urmare, nu ne referim aici la infidelitate în general și nici la posibilitatea îndreptării celui care a comis-o. După cum veți vedea, materialul de față aduce în prim plan doar pe sacerdoți sau, în termeni protestanți, pe pastorii activi. În urma unui adulter dovedit (și, implicit, recunoscut), e just ca aceștia să mai dețină vreodată o asemenea slujbă? Despre slujba lor vorbim așadar, nicidecum despre pocăința unor astfel de oameni pe care nu avem voie să o punem la îndoială. În ultimă instanță, agonia ce-o implică regretele ține de fibra intimă a ființei și nu de un „cântar” exterior.
LifeWay Research a dat publicității rezultatele unui sontaj de opinie aplicat pe 1.000 de evangheliști și predicatori protestanți. Aceștia trebuiau să răspundă la următoarea întrebare: În cazul în care pastorii comit adulter, ar trebui să li se interzică definitiv dreptul de a mai predica de la amvon? Iată ce au spus respondenții:
- 24% au fost de acord ca pastorii găsiți vinovați de o astfel de infracțiune morală să fie retrași definitiv din lucrările care impun predicare sau slujire publică;
- 31% au fost de acord că pastorii găsiți vinovați de adulter trebuie suspendați temporar, pe o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an.
- 25% au menționat că nu sunt siguri de modul în care ar trebui gestionată o asemenea situație, așa că preferă să nu se pronunțe.
S-a făcut și o repartizare confesională a celor care s-au pronunțat radical, adică pastorii adulterini să nu mai poată reveni niciodată într-o astfel de poziție. Iat-o:
- 47% luteranii;
- 30% baptiștii;
- 13% metodiștii;
- 13% penticolstalii;
- 11% reformații.
Studiul prezintă și alte particularități pe care le puteți consulta în mod gratuit. Pentru ce ne interesează pe noi, aici, datele acestea ne sunt îndeajuns.
La modul general, observăm o permisivitate în creștere. Cei care se opun în mod vehement reintegrării pastorilor adulterini în slujire sunt mai puțini decât ceilalți. Indiferent care este varianta propusă de a doua categorie, ea este mai numeroasă decât prima. Iar dacă mai adăugăm și lista indecișilor, atunci îngrijorarea e cu adevărat legitimă.
Ei bine, această realitate spune ceva despre protestantismul și neoprotestantismul contemporan. Imoralitatea generală a lumii a reușit să influențeze primejdios de mult gândirea noastră. Nu mai vedem ceva așa de grav într-un păcat de care Isus și apostolii se înfrigurau doar rostindu-l. Am ajuns, încet-încet, să luăm lucrurile atât de ușor, găsind soluții dintre cele mai puerile.
Și mai este ceva. Potrivit statisticii de mai sus, neoprotestanții (în special penticostalii!) se află într-o situație mai deteriorată decât protestanții clasici (luteranii, cu precădere). În ciuda bunei impresii pe care o avem despre noi în spațiul penticostal, când trebuie să fim intransigenți nu prea izbutim. Suntem dispuși mai degrabă să facem concesii și prea puțini dintre noi par a trata lucrurile în gravitatea lor.
În concluzie, acesta este semnalul de alarmă ce-aș vrea să-l trag. Să ne revizuim constant opiniile prin raportarea lor la Cuvântul lui Dumnezeu. Da, într-adevăr, nimeni nu poate să ia cuiva dreptul la pocăință – indiferent de păcatul comis – , dar asta nu are nicio legătură cu slujirea sa publică. Este inadmisibil să fim concesivi față de cineva care a predicat împotriva adulterului ani de zile și i-a disciplinat pe alții, iar apoi el însuși comite fapta respectivă. Slujirea publică presupune o probitate recunoscută, iar păcatul premeditat nu poate fi niciodată scuzabil. Să nu permitem lumii și spiritului ei să ne altereze judecata, ci să rămânem fideli sfințeniei lui Dumnezeu. Pocăință da, slujire ba!
Plecând de la premisa că Scriptura se pronunță îndeajuns de clar în ceea ce privește acest păcat (1 Corinteni 6:12-20), îmi rămân câteva întrebări. Problema în cauză nu este ceva ce privește în primul rând cei doi soți? Dacă partenerul de viață a iertat și divorțul nu a avut loc ce împiedică restaurarea completă a slujitorului în cauză în cazul mărturisirii și căinței? Faptul că un slujitor a predicat ani de zile împotriva unui păcat anume iar apoi a înfăptuit chiar acel păcat este, părerea mea, un argument slab și fiindcă nu se folosește același criteriu pentru minciună, spre exemplu.
Ipoteza ta este plauzibilă, teoretic. Cred că aici este difernța de optică dintre noi: tu poți să faci o analiză strict conceptuală, eu trebuie să țin seamă și de realitatea pastorală a lucrurilor. Da, argumentul ce l-am oferit este slab și insuficient. Nu e singurul, dar e cel pe care l-am inserat în text. Însă dificultățile unei asemenea recuperări sunt altele. În primul rând, în mediul evanghelic nu există un sacrament al penitenței care să dea căinței respectivului slujitor o conotație clară și indubitabilă. În al doilea rând, nu pun la îndoială caracterul strict conjugal al infidelității, iertarea lui de către Dumnezeu și de către soție. Toate acestea le îmbrățișez cu toată inima, pentru că sunt scrise în Scriptură și descriu, indirect, caracterul binevoitor al lui Dumnezeu. Doar că, repet, nu cred că e potrivit pentru biserică (mă refer la impactul pe care un astfel de om l-ar putea avea în viitor) să acceptăm reabilitarea CA SLUJITOR a lui. Este un viciu eclezial… dacă mi se permite să fiu mai tehnic. În al treilea rând, subscriu la ideea cu minciuna parțial pentru că nu e același lucru, într-o analiză mai atentă. Dar, repet, orice păcat este păcat și împiedică – în cele din urmă – eficiența în lucrare și mărturie. Sper că m-am făcut, cât de cât, înțeles.
Binecuvântări!
Înțeleg poziția dumneavoastră ca una de prevenție. Suntem totuși de acord că o dificultate reală este și ambiguitatea dogmatico practică a evanghelicilor în unele situații delicate unde lucrurile nu sunt alb-negru.
De altfel, căința este indubitabilă prin faptul că pastorul adulterin se retrage nesilit și din propria inițiativă din slujire. Într-un astfel de caz, nu ar putea fi reintegrat ca evanghelist, învățător (să dea învățătură despre căință eventual) sub autoritate, după o perioadă sabatică, după cum spune mai jos CI?
Nu exclud orice altă formă de slujire sub autoritate a unui adulterin pocăit. În eseu mă refeream strict la slujba pastorală directă. Ba dimpotrivă, cred că cine a trecut printr-o asemenea cădere și s-a reabilitat poate fi de folos multora în procesul recunoașterii și al pocăinței.
Îmi voi da răspuns singur la ultima întrebare. ”Pastor” nu este un simplu titlu ci un set de datorii și responsabilități. Ar fi doar un driblaj să pui pe cineva care și-a pierdut dreptul la pastorație să împlinească slujba de pastor doar retrăgându-i titlul. Eventualul, își poate exercita darurile în privat, făcând ucenici și integrându-i în Biserică.
Mulțumesc.
Cer scuze, am văzut răspunsul dumneavoastră doar după ce am postat mesajul.
Numai bine.
Se retrage imediat ce a cazut din proprie initiativa sau dupa cateva luni/ani dupa se a fost descoperit? Daca se retrage imediat, sunt sanse mai mari, daca a fost ‘descoperit’ iar apoi ‘se retrage’, nu mai e de buna voie. Observatia mea poate fi considrata ironica, dar eu inca n-am auzit de vre-unul care sa se ‘lumineze’ imediat dupa fapta si sa mearga singur la comitet sa ceara sa fie inlaturat. Daca omul se pocaieste, ar fi bine ca ‘reabilitarea’ lui sa fie in alt colt de tara, eu nu vad cum enoriasii plini de prejudecati ar mai asculta predicile lui. (e valabil si pentru minciuna, inselatorie, sau celelalte pacate mai invizibile)
Observație pertinentă. Să nădjduim totuși că cei care cad se vor recunoaște imediat și, mai ales, să nădăjduim întru sfințenie și noblețe.
Corect, si bine ar fi sa ne revizuim gandirea dupa cuvant. PREA DES, adulterul este un mod de viata si de gandire acceptat de „crestini „. Sa nu uitam ca sunt persoane care au simplu „frica de Dumnezeu ” si respect pentru partener si nu accepta nici sa -si murdareasca gandurile cu asa ceva. si de multe ori din oamenii simpli pe care noi nu am da doi bani .cei care „nu sunt in stare” sa ne invete teoretic ,dar ne invata practic.
Întotdeauna am spus că oamenii simplii, anonimii care trăiesc în sfințenie, pot să dea lecții de moralitate liderilor. Acest adevăr nu face decât să sporească vigilența lor din frunte în ceea ce privește păcatul.
Un Pastor dovedit adulter trebuie scos definitiv din pastoratie. Poate ramane ca predicator, dupa o perioada de sabbatical, sa arate unde duce pacatul si totodata sa arate iertarea lui Dumnezeu posibila, dar ca Pastor nu mai ar trebui sa fie lasat sa continue tocmai din cauza responsabilitati slujbei. Biblia are trasate in mai multe locuri indatoririle si calificarile unui Pastor, care difera mult de ale unui predicator. O biserica care accepta un Pastor adulter in continuare o face numai din cauza ca si ea este la fel; nu ca ar avea mare discernamant si ar fi iertatoare. Iertarea se capata pentru mantuire, nu pentru slujba. Se poate ajunge mantuit si fara slujire de Pastor. Din cauza implicatiilor, mai bine in Rai fara titluri decat in Iad cu ele.
”O biserica care accepta un Pastor adulter in continuare o face numai din cauza ca si ea este la fel; nu ca ar avea mare discernamant si ar fi iertatoare.”
Înțeleg ce spuneți, totuși este o prejudecată. O soție/soț care își iartă partenerul adulter nu o face fiindcă și ea/el este la fel.
Aprecieri pentru articol!
Le creăm cadrul sa devină niște enoriasi buni!
Mulțumesc.
Așa cred și eu. Suntem chemați să susținem reabilitarea lor spirituală. Mântuirea sufletului este lucrul cel mai de preț.
Daca slujba de pastor ar fi benevola si facuta de un grup de frati prin rodaj sau la buna intelegere (cum se practica la unii crestini dupa evanghelie), aceasta discutie nu ar avea loc. Evident ca fratele care a comis adulter (sau altceva) va fi sub supravegherea atenta a celorlalti. Avem diaconi si presbiteri benevoli, e un titlu onorific si o responsabilitate.
Faptul ca presbiterii trebuie sa dea socoteala pastorului e o eroare in lumea noastra. Rolul Duhului Sfant a fost deturnat, iar pastorul devine un fel de Papa. (Nu intentionez sa deturnez subiectul, imi cer scuze daca s-ar putea intelege asta)
Cunosc sistemul de conducere al Creștinilor după Evanghelie. Cred că are multe avantaje, însă, după cum spuneați, nu e la toate „casele” așa. Mă rog, să dea Dumnezeu să nu fie cazul de asemenea abateri, iar slujitorii să fie onești și smeriți.
Studiile moderne în domeniul leadership-ului au concluzionat că cea mai eficientă manieră de a conduce este numirea a doi lideri ambivalenți (unul prevalent carismatic iar celălalt alergător de distanță lungă) care să se supună reciproc, să studieze împreună strategia de lucru și să dea răspundere unul altuia de modul individual de a proceda. Asta confirmă într-un anume sens trimiterea ucenicilor a doi câte doi, evită atât aglomerarea conducerii colegiale cât și concentrarea responsabilităților asupra unui singur individ.
Astăzi s-a ajuns că cei din turmă își bârfesc și-și calomniază păstorul lor. Deci cei care nu sunt călăuziți de Duhul. Dar printre ei sunt și dintre cei pocăiți (căiți), dintre adulterini. Și acum vin de aruncă cu piatra, căci de bârnă nici nu văd bine, ei condamnă ce „văd”.
Iar acum, după un eseu excepțional, să venim cu exerciții de retorică gratuită, dând în continuare apă la moara împroșcărilor cu noroi, nu e bine. Nu-ul nostru să fie, NU, precum și da-ul, DA. Să avem o vorbire deslușită.
Nu judecăm cazul, cazurile concrete. Nu aducem nici o slăbire … prin ceea ce ne dăm cu părerea, ca pastori. Aici, dacă veni vorba, atât de sus, nu pot vorbi decât păstorii, care, făcând-o greșit se descalifică singuri. Pe de altă parte, citim că „El a dat pe unii apostoli; pe altii, proroci; pe altii, evanghelisti; pe altii, pastori si invatatori…” ACUM VREM ca noi să ne exprimăm exact pentru ceea ce face Dumnezeu? Vorbim cumva de o ciorbă expirată, reîncălzită?
Apoi, e una să slujească că nu are cine…! Dar e de neimaginat să ne gândim doar…! Și așa s-a ajuns unde s-a ajuns. Dar să-l păstrezi pe om în față, votând că e ok așa?! Pe motiv de echivalare între păcatul minciunii și alte păcate strigătoare la cer? Căci e rușine numai să le pomenim. Simt și eu un iz de demogogie, din cauza marii decăderi a societății și moralei ei, în care suntem pe undeva parte, ceea ce nu e deloc bine.
Nici nu se mai pune direct problema disciplinării, excluderii … pocăinței, îndreptării, reprimirii…!
Repet, excelent articolul; și binevenit în spațiul evanghelic.
Echilibrat comentariul dvs.
Mulțumesc de aprecieri!
Doresc sa imi exprim un punct de vedere: regele David dupa caderea lui…a ramas in continuare omul dupa inima lui Dumnezeu? Cred ca pocainta unui om zdrobit si pe deplin constient de ceeace a faptuit e placuta Domnului. Cat despre contextul in care traim in zilele noastre, cred ca e sanatos ca acel pastor sa nu se mai urce la amvon… Corectati-ma daca gresesc. Domnul duce lucrarea Lui pe mai departe si fara acesta. Domnul il va folosi la un nivel mai mic…
Nu, nu cred că greșiți. Același lucru l-am susținut și eu în articol.
In societatea in care traim Biserica este chemata sa fie „Stalpul si Temelia adevarului”.
Constatarea amara este ca standadele noastre sunt in picaj comparativ cu luteranii de exemplu.
Ceea ce sustine Fr Ghita Mocan este correct si e dureros ca lumea in care traim ne-a „diluat” concentratia ,puritatea ….
Trebuie sa Tinem SUS Cuvantul Adevarului si sa nu compromitem idea ca un Slujitor al lui Dumnezeu trebuie sa aiba o viata exemplara,sa fie integru ,cinstit ,destoinic ptr orice lucrare buna si sa aiba o buna MARTURIE din partea celor necredinciosi ,
CAT PRIVESTE REABILITAREA LUI ,ASTA NUMAI BISERICA O POATE CONSTATA SI VA HOTARI SOARTA LUI.
E clar ptr, mine ca NICIODATA nu mai poate sluji ca pastor ci in alte domenii in care Biserica il va folosi .dar in alta zona ,sa-si schimbe domiciliul probabil!!!!
„Un NUME bun face mai mult decat o comoara” spune inteleptul Solomon
Daca un medi comite ceva grav i se revoca licenta.Un pastor care a comis adulter nu maieste un lider.E o idiotenie sa il lasi sa consilieze fetele,familia sau femeile.
E absolut logic!
Citesc comentariile si nu inteleg despre ce este vorba. Vorbim despre un sofer care a gresit iar dupa 3 luni i se reda carnetul? Oare un pastor care nu mai slujeste moare de foame? Un adulterin isi pierde credibilitatea, marturia iar singura lui sansa este sa se pocaiasca ca sa aiba parte de cer. Un pastor adulterin care solicita „reintegrarea” este nepocait. Ar trebui sa dea slava Domnului pentru simplu fapt ca mai este acceptat intr-o Biserica ca membru, unde poate sa se roage cu umilinta si smerenie. Exista vreun om indispensabil? Moare biserica daca pastorul este indepartat din motive de pacat? Facem retorica si ne stoarcem ceierii ca sa gasim circumstante atenuate pacatului cel mai blamat de Biblie? Poate fi comparat adulterul cu minciuna? Ne ascundem dupa deget cand spunem ca toate pacatele sunt egale dar as vrea sa vad reactia unora de mai sus in situatia in care sotia ii minte sau comite adulter. Curvia este catalogat de insusi Pavel ca fiind un pacat de o factura deosebita, dar unii din noi suntem mai… decat Pavel. Un pastor adulterin si-a pierdut „vrednicia” si trebuie indepartat tocmai pentru a nu fi un „exemplu” pentru altii, asa cum leprosii erau indepartati din tabara indiferent de pozitia eclesiastica.
Da, așa cred și eu. Mulțumesc de comentariu!
pacat, ca acesti oameni presteaza numai niste servicii contra cost si ISUS NU ESTE CENTRUL EXISTENTIEI LOR,trebie ajutati
Da, așa este!
Cred mai întâi ca. Trebuie sa se oprească dinpartea lucrare,sa se pocaiască
Si daca reabilitarea e posibila sa lucreze sub supraveghere cuiva spiritual,dar e descalificat ptr pastoratie pe viitor