Azi este Ziua Națională a Inimii.
Desigur, sărbătoarea are de-a face cu inima ca organ vital al omului. Ritmul, forța și echilibru cu care inima lucrează se resimte la nivelul întregii ființe umane. Este imperios necesar ca motorul (cum este numită popular) să meargă… rotund. Dacă la asta mai adăugăm că cei mai mulți oameni mor de inimă, atunci chiar e important ca acest organ să aibă o zi dedicată lui.
În limbajul uzual însă, inima are și o conotație figurativă. Ea însumează emoțiile, sentimentele, rațiunea și voința umană. Privită în felul acesta, inima este elementul definitoriu dintre om și animal. Ca o ființă complexă, omul se raportează la el însuși și la mediul înconjurător cu această a doua inimă. Cum există boli ale primei inimi (cea organică), există boli și a acesteia (cele sufletești, cum le numim).
Sfânta Scriptură conține o sumedenie de expresii legate de această inimă. O găsim uneori deznădăjduit de rea, de te întrebi oare cine ar putea s-o pătrundă. Dumnezeu are totuși cheia pentru fiecare inimă. Alteori o găsim săltând de bucurie, de te înrebi cine o poate stăpânii….
Uneori o găsim împovărată de vinovăție, iar soluția este sângele lui Hristos. Sunt cazuri în care inima este năpădită de îngrijorări, de numai încrederea în Dumnezeu o mai poate salva. Și exemplele ar putea continua….
Cred că ar fi bine să încheiem împreună cu David: Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule; și pune în mine un duh nou și statornic. Ce bine ar fi dacă această dorință ar fi o realitate în fiecare zi!