MINUNILE DIN MATEI la RVE

M

logo-rve-radio

Începând de azi, în fiecare joi (9.00, reluare 21.00) Radio Vocea Evangheliei Oradea va transmite seria de predici MINUNILE DIN MATEI.

Este vorba de cele 10 minuni săvârșite de Mântuitorul și consemnate în Mat. 8-9. Cum știm, cronologia nu este punctul forte al Evangheliilor. În antichitate, din rațiuni pedagogice, nu era important să așezi evenimentele din viața unui om în ordinea lor firească, ci mai degrabă să urmezi o topică proprie. Adică să le prezinți în așa fel încât scopul scrierii tale să fie atins, iar imaginea personajului să fie cât mai puternică și convingătoare. Dintre toți evangheliștii, Matei este cel mai atent la această aranjare topică a cuvintelor și faptelor Domnului Isus.

Așadar, după trei capitole de predică (mă refer la Predica de pe Munte – cap. 5-7), evanghelistul simte nevoia să introducă două capitole de minuni. Didactică pură, am putea spune. Imaginea lui Isus nu trebuia redusă la statutul Lui de învățător, cu toate că predica așa cum nimeni n-a mai făcut-o vreodată. Era puternic în cuvinte, așa cum o dovedește impactul ce l-a avut Predica de pe Munte asupra ascultătorilor ei, dar Fiul lui Dumnezeu era puternic și în fapte. Acest „calup” de minuni întregește biografia lui Isus și o completează în mod necesar.

Structura narativă se construiește pe trei grupuri a câte trei narațiuni, fiecare dintre aceste grupuri fiind urmat de o învățătură despre ucenicie:
(1) 8.1-17: trei miracole urmate de învățătura despre adevărata uncenie (8.18-22);
(2) 8.23-9.8: trei miracole urmate de învățătura despre ucenicie (9.9-17);
(3) 9.18-33: trei miracole, dintre care două sunt incluse în aceeași narațiune.

O lectură rapidă a acestor capitole dovedește aria de cuprindere a minunilor prezentate. Avem cu prioritate vindecări (tipul majoritar de minuni săvârșite de Isus), dar avem și minuni de tip cosmic (potolirea furtunii). Apoi, în aceeași notă, avem exorcizări (un fel de vindecări ale minții), dar și o înviere. Sinteza mateeană este reprezentativă pentru activitatea lui Isus, oferindu-ne câte un exemplu din fiecare gen de minune.

Unii comentatori pun alegerea numărului (de zece minuni) în comparație cu cele zece minuni pe care Moise le-a săvârșit de-a lungul activității sale. Se prea poate ca Matei să fi urmărit ca să pună și în dreptul lui Isus același număr de miracole.

Să mai menționăm că majoritatea acestor minuni au legătură cu neevreii sau cu evreii marginalizați (sutaș, leproși, demonizați, femei). Tocmai din această cauză credem că Matei a urmărit să eviențieze universalitatea Împărăției lui Dumnezeu. Faptul că Isus depășește barierele de ordin cultural sau etnic, atingând cu bunătatea și puterea Lui pe toți oamenii descrie atât de bine caracterul lui Dumnezeu.

Fără îndoială, scopul evanghelistului este să ne descrie autoritatea lui Isus în raport cu trei dimensiuni: asupra bolii, demonizării și naturii. Acestea sunt cele trei coordonate sub care stau toate minunile săvârșite de Domnul. În acest studiu încercăm să subliniem tocmai acest lucru. Să-L descriem pe Isus în acțiune, mareu aproape de cei marginalizați și neputincioși. Să ne regăsim adesea printre cei atinși de El, printre cei care strigă după ajutor și care se bucură de prezența binecuvântată a Lui. Fie și acest demers întru zidire și aducă aceste mesaje rod pentru Împărăția lui Dumnezeu.

comentariu

Lasă un răspuns la FIDELIO Anulează răspunsul

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.