După cum deja se știe, în urmă cu câteva zile – pe 5 decembrie – s-a stins Regina Fabiola, una dintre cele mai îndrăgite suverane ale Belgiei. Ca tot europeanul, am căutat și eu mai multe informații biografice despre ea, iar surprizele plăcute nu au încetat să apară.
Să spunem mai întâi că a fost, întreaga viață, o credincioasă catolică practicantă. Adesea criticată pentru conservatorismul ei, această femeie puternică a reușit să impună nu puține principii. Nici măcar în tinerețe, pe când era o anonimă, nu a fost atrasă de viața ușoară a vremii. A refuzat petrecerile în favoarea solitudinii și gălăgia anturajului în favoarea lecturii.
Deși născută într-o familie nobiliară, s-a folosit extrem de puțin de acest avantaj. Dimpotrivă, a rămas singură până la o vârstă îngrijorătoare și a fost mereu înclinată spre acțiuni caritabile. A gustat din plin teroare Războiului II Mondial, iar familie ei de asemenea. După ce lucrurile reintrau în normal, o altă nenorocire lovește familia Fabiolei: tatăl ei se stinge în anul 1957. Moartea acestuia a afectat-o profund. A devenit și mai retrasă decât înainte, încercând să se consoleze prin a face bine în jurul său oricând avea ocazia. Urmând cursurile de asistente medicale, acțiunile sale deveneau tot mai articulate.
Surpriza avea să apară abia în septembrie 1960 când, liderii politici belgieni, anunțau căsătoria dintre Regele Baudouin și Fabiola de Mora y Aragon. Răsărită parcă de nicăieri, fără nicio altă informație publică prealabilă, această idilă a surprins de-a dreptul. Belgienii au fost șocați, au pus întrebări, dar n-au primit prea multe răspunsuri. Circulau cel puțin trei versiuni ale felului cum regele a cunoscut-o pe Fabiola, dar niciuna nu fusese confirmată de cei doi. Poporul însă a asimilat-o repede și cu entuzism. Nu era o frumusețe (fizic vorbind), însă avea o delicatețe aparte. Și, mai ales, știa să zâmbească sincer și candid. A fost prima – cum se spunea – care a reușit să-l facă pe rege să râdă (Baudouin era un bărbat sobru).
Deși a supraviețuit regelui, distinsa Fabiola a făcut dovada unei discreții exemplare. A trăit 86 de ani, dar nu a împietat cu nimic actul de conducere și suveranitate a cumnatului său, actualul Rege al Belgiei. Activă pe mai multe planuri, mereu atentă la nevoiele semenilor, această femeie lasă în urmă un exemplu extraordinar. Sperăm ca biografii să-și facă datoria, oferindu-ne amănunte pilduitoare!