Melchisedec cel luptător

M

Numele întreg este Melchisedec Ștefănescu. S-a născut la Gârcina (jud. Neamț) în 1823 și a fost unul dintre cei mai reputați episcopi români ai vremii. Pe lângă poziția eclezială, Ștefănescu a fost și istoric, dar și membru al Academiei Române. S-a implicat și în viața cetății, să spunem așa. A militat pentru unirea Principatelor, a sprijinit reformele lui Cuza și, o vreme, a fost chiar Ministrul Cultelor. Se stinge la 16 mai 1892, în urma cu exact 120 de ani.

A scris mult pentru vremea lui. Ne-au rămas lucrări de liturgică, introduceri în Vechiul și Noul Testament, câteva tratate de dogmatică și o seamă de schițe istorice. Dar, una dintre cele mai cunoscute scrieri este Biserica Ortodoxă în luptă cu protestantismul, publicată în 1890. Să precizăm că atacul episcopului se îndreaptă împotriva calvinismului, iar drept argumente suplimentare prezintă și cele două Sinoade ce se ținuseră în Moldova la acea vreme.

Acest tratat virulent descrie atitudinea ortodoxiei românești față de o mișcare paralelă din punct de vedere istoric. Protestantismul s-a născut în mediul catolic și, dimpotrivă, Luther și Calvin au avut păreri elogiative la adresa Bisericii de Răsărit. Deși o cunoșteau puțin, reformatorii au fost atrași de ortodoxie ca de un miraj aparte. La câteva secole după declanșarea Reformei, când urmașii lui Calvin ajunseseră pe plaiuri mioritice, episcopul Ștefănescu (și nu numai) pornește o întreagă cruciadă împotriva spiritului protestant. Argumentele dogmatice sunt șubrede, însă patosul e nesfârșit. Luptătorul episcop taie în stânga și-n dreapta încercând să stârpească erezia calvină și în general orice sămânță de protestantism din solul patriei.

Să ne mai mirăm de atitudinea ortodoxiei românești față de neoprotestantism?! Lupta se dă deja de câteva secole și – cu mici excepții – aproape nimeni n-ar avea dreptul să fie altfel decât ortodox. Știu, câteva mișcări laice și-au adus și ele aportul. Punerea semnului egal între românitate și ortodoxie a ascuțit săbiile. Mai știu că nici în tabăra neoprotestantă atitudinile n-au fost niciodată cele mai ortodoxe (neconfesional vorbind), dar raportul de forțe a fost oricum inegal.

Nu-mi doresc polemici gratuite în urma celor de mai sus. Aceia care mă cunosc personal știu deschiderile mele deopotrivă teologice și culturale. Dar, nu se cădea să lăsăm să treacă acest 16 mai fără să amintim un document de acum istoric. Să sperăm în vremuri mai bune și într-un alt nivel de toleranță. Doamne ajută!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.