Mărturii de la Revoluție (3)

M

Când a început să se tragă eu eram în casă. Au început să se întoarcă în bloc vecinii cu care plecase mama inițial. Unul dintre ei, rănit, mi-a spus că a văzut o femeie cu ochelari, brunetă, care a căzut pe un teren viran din fața blocului. Când s-au mai liniștit lucrurile, niște vecini au adus-o în casă. (…) Sincer, mama mea nu a știut de Brejnev, de Gorbaciov, de politică internațională. Ea când a ieșit în stradă la Revoluție a făcut-o pentru un ideal, pentru că își dorea o viață mai bună pentru mine și pentru fratele meu, pentru copiii ei. Era un om simplu. Dacă ne uităm în rândul morților de la Revoluție, vedem că cei mai mulți morți au fost foarte simpli. Ce a urmat după Revoluție a dus la călcarea în picioare a acestor eroi. (…) Nu am o părere foarte bună despre nimic din ceea ce s-a întâmplat în România până acum și nu întrevăd să se schimbe ceva în bine. Cu cât trece timpul, în loc să ne dăm seama de ce au făcut pentru noi acești oameni, cei care au înfăptuit Revoluția, mai mult ne batem joc. Din ce în ce mai puțină lume vine la cimitir. Din ce în ce mai puțini copii știu despre ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Ceea ce au ei în cărțile de istorie e prea puțin pentru ce a însemnat Revoluția, și moartea unor oameni. Datorită lor guvernanții noștri sunt unde sunt azi, și ei sunt alții care uită cum au ajuns.

(Harald Pinzhoffer, profesor de educație fizică la liceul cu predare în limba germană din Timișoara.

În decembrie 1989 avea 14 ani, când mama sa a fost ucisă la pe străzile orașului.

După această grea pierdere, a fost crescut de bunica, în mijlocul unor greutăți și suferințe pe care numai cine a trecut pe acolo poate înțelege)

comentarii

Lasă un răspuns la petrica sorin Anulează răspunsul

  • in 89 ‘ septembrie am incorporat la unitatea de parasutisti din titu , dambovita , acolo unde au icercat sa ajunga ,ei ”si am sa aduc doar un singur moment , intr-o comemorare scurta .
    la cateva zile dupa inceperea revolutiei , la liziera padurii ce inconjura unitatea militara , Mame ale colegilor mei plangeau in genunchi , femei de la tara cu broboade pe cap , la propriu , isi smulgeau parul din cap , plangeau si va rog sa ma credeti ca efectiv muscau din noroiul cu zapada de sub genunchi .
    totul , FIINDCA SANTINELELE DIN POST de altfel colegii nostri NU AVEAU VOIE , PRIMISERA IN CONSEMN SA NU SPUNA DACA FII LOR MAI TRAIESC SAU NU si nici parintii mei nu au stiut doua saptamani nimic de mine
    dupa al doitea juramant militar , si dupa terminarea armatei , toata lumea nu inceta sa ma intrebe de ce nu ma ,,privatizez ”si eu , fiindca stiau ca sunt un comerciant innascut si dupa cum se poate vedea nici pana in ziua dea azi nu pot sa o fac
    ani de zile dupa liberare ,va marturisesc ca am trait intr-o stare de letargie si fara – chiar daca pe atunci nu realizam – ajutorul tacut dar plin de dragoste al Lui , al Domului nu as fi dus pot sa spun povara evenimetelor
    este pentru prima oara cand i-mi deschid sufletul si o fac aici fiindca am un respect real si sincer fata de coram deo

    • am omis sa va spun ca am avut 14 paisprzece soldati in termen , colegi , si 3 trei ofiteri – morti din unitatea noastra la revolutie si dupa evenimente au fost adusi probabil , acum ma gandesc de la morga adusi si depusi pentru un ultim omagiu al unitatii , in sala de sport

    • Mulțumesc pentru destăinuire, Sorin!
      Cred că ai trecut prin clipe grele atunci și apreciez că le împărtășești.
      Fii binecuvântat!

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.