Noi nu știm să extragem din istorie toate lecțiile morale pe care ni le oferă aceasta. Ea poate chiar servi, dimpotrivă, dacă nu suntem atenți, la coruperea spiritului nostru și la distrugerea fericirii noastre. Istoria este ca o mare carte deschisă pentru instruirea noastră, care ne perminte să desprindem din erorile trecutului și din relele care au copleșit omenirea datele unei viitoare înțelepciuni. Istoria se compune într-adevăr, înc ea mai mare parte a ei, din toate nefericirile aduse asupra oamenilor de orgoliu, ambiție, avariție, răzbunare, lăcomie, răzvrătire, ipocrizie, de zelul nelimitat și de toate celelalte pofte dereglate, care zguduie cetatea.
Atenționarea aparține lui Edmund Burke, celebrul istoric și om de cultură francez. Așternută în cartea Reflecții asupra Revoluției din Franța, publicată în 1790, concepția de mai sus este una realistă. Autorul este considerat azi Părintele conservatorismului pentru atitudinea sa antimodernă și credința în valorile tradiționale.
Un om al ideii, niciodată a momentului, Burke este un unul dintre cei mai mari gânditori ai ultimelor secole. Intransigent cu orice formă de relativism, promotor al valorilor iudeo-creștine (el însuși trecând inițial printr-o școală teologică), autorul privește cu rezerve spre condiția umană. Limitele omului se văd inclusiv în felul cum își receptează trecutul. Discernământul continuă să fie pantoful cenușăresei pe care-l căutăm mereu și-l găsim totuși atât de greu…