Era toamna anului 1994. Începusem primul an de facultate, în București. Erau așa de multe noutăți pentru mine. Alt oraș, altă școală, alți colegi, alt nivel. Și ce-ar fi fost la fel sau măcar asemănător, parcă era tot inedit. Așa e băiatul ce pleacă pentru prima dată atât de departe, schimbând un oraș muncitoresc pe-o capitală gălăgioasă. Printre acele noutăți ai apărut și tu, în postura predicatorului altfel, al liderului pasionat și al prietenului devotat. Colegii mai mari mi-au vorbit despre tine și așa am ajuns la Teatrul de Operetă „Ion Dacian” – locul unde, în fiecare luni, se reuneau studenții creștini din București.
Nu mai intrasem până atunci într-un asemenea lăcaș de cultură. Și azi îmi amintesc acele coloane de marmură, garderoba și cafeneaua. Mi se părea că toate acestea potrivesc de minune cu noua postură în care mă aflam, că mă fac să mă simt „mai student”. Dar ceea ce se întâmpla acolo, vreo două ceasuri, era mai mult decât cele descrise. Nu era un program de biserică, fapt pentru care te felicit din toată inima. Nu era nici șezătoare fără cap și coadă, un fel de întrunire boemă din care nimeni nu mai înțelege nimic. Era o părtășie cum nu mai întâlnisem în cercul strâmt în care mă învărtisem până atunci. Deși cântam ceva imnuri (îmi amintesc felul cum ne dirijai, discret) și ascultam ceva predici (întotdeauna scurte și aplicative), niciodată n-am avut senzația că reluăm vreo liturghie de prin bisericile de unde veneam. Aveai grijă să fie de fiecare dată ceva inedit: o mărturie, un concurs, o știre.
Toate acestea erau acompaniate de bunătatea și zâmbetul tău. Cine te-a cunoscut n-are cum uita asta! Era ceva-ul ce te făcea unic. Știai să ajungi la esențialul lucrurilor, ajutându-te de umor și inteligență. Erai atât de pasionat de Scripturi încât ne molipseai. Uneori ne chemai la rugăciune, deși printre sutele de tineri erau și mai neduși la biserică. Prejudecățile și micimile confesionale ți le-ai rezolvat demult, ceea ce ne făcea atât de bine. Plecam întotdeauna cu gândul de-a reveni și săptămâna viitoare, ba chiar îi molipseam și pe alții. Ajunsesem să cred că duminica nu-i completă fără lunea ta. Ziua cea mai de temut a săptămânii devenise o plăcere mult așteptată și o detentă pe care oricine și-o dorește.
Cu timpul, am aflat și despre îndeletnicirile tale. Am fost mereu mândru să te știu la TVR, deși mereu mi-am imaginat că nu-ți era simplu. Și totuși, cu înțelepciune și dăruire, ai reprezentat evanghelicii într-un spațiu atât de bine controlat de biserica majoritară. Glasul tău unic ne-a redat de multe ori demnitatea de care aveam nevoie. Când s-au deschis televiziuni creștine, am auzit cu plăcere că te-ai implicat fără vanități. N-ai refuzat nicio provocare, ți-ai luat timp, ai exersat răbdare și ai visat la mai bine. Mi te imaginez mereu activ, gata să faci orice lucru până iese bine. Deși n-am avut privilegiu unei relații apropiate, erai mult prea dăruit ca frumosul tău caracter să nu lumineze până departe.
Dar acum, ai plecat! Drumul spre Iași n-a fost decât o netezire a celuilalt drum, spre cer. Te-ai stins alergând spre ai tăi, pentru că așa erai tu. Pe orice drum s-ar fi întâmplat, într-un fel sau altul, plecai de la ai tăi spre… ai tăi. Nu ți-am cunoscut soția, nici copiii. Sunt convins că toți sunt minunați și că acum, la ceas de jale, bunul Dumnezeu nu-i lasă. N-am nicio îndoială că inimile le vor fi mângâiate prin har, iar exemplul ce l-ai lăsat în urmă îi va onora. Ne vei lipsi multora, mai multora decât ai fi crezut. La revedere, Cristi Țepeș!
Vestea morti lui Cristi Tepes a fost ca un trasnet ma anuntat Fr.Liviu Tiplea la telefon nu eram acasa Eu am vorbit cu Cristi Tepes la telefon Luni saptamana aceasta si el mi-a spus cum a fost in Norvegia la Fam. Botnariu si cat de afectat era obosit trei zile pe drum mi-a povestit cu amanunte situatia din Norvegia Apoi miercuri acum cateva zile ma sunat Cristi Tepes din nou era ora 3 noaptea la Bucuresti Era obosit spunea ca are o noapte de veghe si se roaga pentru Fam. Botnariu Eu i-am spus ai grija si te culca ca esti prea obosit Doar cateva vesti pe care leam auzit dela Cristi situatia e critica un advocat ia zis lui sotia lui Botnariu sa divorteze ca numai asa va vedea copii si lui Botnariu a dat o declaratie la politie ca daca va face galagie in strainatate nu va vedea nici odata copii Deaceea el tace Domnul sa mangaie sotia si copii lui Cristi Tepes Am petrecut in luna august cu el in Bucuresti Ma doare inima pentru el un bun frate un bun prieten La revedere Cristi
Fără îndoială, Cristi nu dădea înapoi când era vorba de slujire. Așa l-am cunoscut toți, iar faptul acesta e o evidență.
Cristi Tepes nu te-am cunoscut,dar cred ca am avut acelasi ideal,adica cerul cu vesnicia lui si cu cei plecati mai devreme,pe taramuri mai bune.Ma rog ca Bunul Dumnezeu sa-si reverse har si mangaiere peste familia ta.La revedere!
Să-și reverse Dumnezeu har și mângâiere!