Israel și Biserica

I

Societatea Biblică din România continuă să publice lucrările lui David Pawson. Obținând drepturile exclusive de publicare, editura Societății se străduiește să ne pună la dispoziție întreaga operă a teologului englez. O apărare a sionismului creștin este cartea asupra căreia mă voi opri de data aceasta. Avem aici o abordare militant creștină ce descrie atitudinea normală a Bisericii față de poporul Israel. Cum antisemitismul a venit în mare parte din direcția creștină, este just să ne reconsiderăm aprecierile față de Israel în termenii Sfintei Scripturi.

Autorul ne propune în această carte o analiză istorico-dogmatică a poporului Israel. Destinul acestei națiuni, frământat în creuzetul istoriei, este revăzut în lumina Scripturii și cu ajutorul unor instrumente exegetice adecvate. Întreg demersul se clădește pe conceptul de legământ (noeic, avraamic, mozaic, davidic și mesianic), se focalizează apoi pe relația dintre Israel și Biserică, pentru a se finaliza cu rolul ce-l va juca poporul ales la sfârșitul veacurilor.

Teza principală se referă la dreptul poporului evreu de a avea o țară și de a o apăra în continuare. Acest drept este vizibil susținut în Biblie, iar Dumnezeu nu S-a ferit să-l evoce. Indiferent de circumstanțe sau atitudini ulterioare anului 1948, evreii au acest privilegiu pe care noi – creștinii – nu avem voie să-l punem la îndoială. Caracterul suveran al lui Dumnezeu, profețiile ce-și așteaptă împlinirea, dar și evidențele ultimelor decenii sunt argumente suficiente în favoare sionismului.

Deși adresată celor doi teologi englezi – Stephen Sizer și John Stott – lucrarea nu este o polemică ieftină. Ba dimpotrivă! Acribia și spiritul critic al autorului nu lasă loc vreunui gând pătimaș. Oricând găsește în sistemul celor doi ceva demn de încredere, nu se sfiește s-o afirme deschis. Pe de altă parte, Pawson își dorește să fie biblic în tot ce spune, iar exegeza ce-o face unor pasaje dificile (în special din Romani) este un bun exemplu. Tocmai de aceea rândurile ce vor urma ar trebui citite cu Biblia în mână și lăsând la o parte alte prejudecăți.

În fond, ce semnalează această carte? Ce detalii hermeneutice își propune autorul să elucideze? Sau, mai concret, cu ce ar trebui să rămână cititorul onest?

În primul rând, cartea semnalează o posibilă confuzie. Legămintele, bunăoară, pot ușor fi condundate între ele. Există multe asemănări, cum există și multe diferențe. O cunoaștere aproximativă poate să amestece lucrurile într-un mod primejdios. Discernământul teologic este foarte important; înțelegerea textelor-cheie de asemenea. Exegeza trebuie să fie, așadar, extrem de minuțioasă și fără preconcepții de natură dogmatică. Autorul își expune atent opiniile textului Scripturii și le modelează după acesta.

În al doilea rând, cartea semnalează o posibilă sminteală. Este cunoscută infatuarea seculară a unor creștini față de evrei. Nu e vorba aici de antisemitism, ci de atitudini tacite, dar care se opun propășirii poporului Israel. Biserica a uitat de prea multe ori unde și cum a fost altoită pe trunchiul iudaismului. Această amnezie teologică are repercursiuni concrete și afectează viața creștină de zi cu zi. Vechiul Testament vorbește deschis despre pedeapsa pe care Dumnezeu o trimite peste cei care se ating de poporul Său. Existența Bisericii nu înseamnă automat scoatearea lui Israel de pe orbita istoriei mântuirii. O atitudine potrivită este, în fapt, atitudinea biblică.

În al treilea rând, cartea semnalează o posibilă încrâncenare. Ambele tabere – creștinismul și iudaismul – sunt susceptibile la adversitate. Ca și păstrători ai revelației prin Hristos, creștinii ar trebui să se apropie de evrei cu o iubire veritabilă. Numai că o astfel de atitudine trebuie hrănită cu o spiritualitate înaltă, fără de care animozitățile vor face ravagii. Este trist să nu se găsească uneori puncte de dialog, cu toate că prezența creștină ar trebui să fie pilduitoare. A te raporta corect și echilibrat la Israel dovedește discernământ. Pawson ne aduce în lucrarea de față o sumedenie de motive pentru aceasta, invitându-ne la reflecție și prețuire.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.