Cea mai mare bucurie a mea este să evadez în podul căsuÈ›ei din grădină, lângă gemuleÈ›ul acela spart, care dă înspre vale. Acolo, în tăcere, iubesc iarba cea verde. MiÈ™cările chinuite ale merilor au devenit parte din rugăciunea mea… AÈ™a de mult iubesc această solitudine, încât atunci când merg pe cărarea către vechile grajduri ce stau la o parte, izolate de clădirile cele noi, încântarea începe să pună stăpânire pe mine din cap până-n picioare, iar pacea zâmbeÈ™te până È™i în măduva oaselor mele.
Cam așa își descria Thomas Merton clipele de solitudine, de retragere. Fraza de mai sus face parte din lucrarea The Sign of Jonas, scrisă în anul 1953.
Câtă candoare È™i cât realism în această declaraÈ›ie. Seamănă cu o declaraÈ›ie de iubire clădită pe o onestitate exemplară. Să fi onest cu tine însuÈ›i, cu principiile È™i scopurile de È›i le-ai fixat. Asta mi se pare extraordinar! O întoarcere spre Dumnezeu, spre tine însuÈ›i È™i spre natură. ÃŽntr-o epocă a tehnologiei agresive, m-aÈ™ bucura să ne lăsăm seduÈ™i de această stare. Ar fi bine chiar să devină o dominantă a vieÈ›ii noastre…