În umbra lui Calvin (1)

De îndată ce amintești de Geneva trebuie să amintești și de Calvin. Fie că interlocutorul face vreo precizare, fie că ești întrebat, Jean Calvin (1509-1564) este omniprezent. Fără îndoială că – așa cum se spunea – el este întemeietorul unei civilizații. Dar, pentru a face dreptate Reformei geneveze, trebuie să-i amintim și pe predecesori. După cum veți vedea, sunt trei oameni de mare calibru fără de care întreaga lucrare a lui Calvin ar fi fost doar un ideal. Aceștia, după cum vom vedea, au pregătit calea, au primenit ogorul, au adunat resursele.

Reforma a pătruns greu și anevoios în Elveția romană (vorbitoare de limba franceză). Totuși, datorită contribuției unor oameni de excepție, ea a făcut progrese neașteptate. A devenit în scurtă vreme un vârf de lance a spiritului reformator, oferind un model atractiv și pentru alte țări. Oferim câteva date biografice pentru primul dintre cei trei corifei ai Reformei geneveze, unul dintre oamenii care de fapt au jucat un rol important în viața și misiunea lui Calvin.

(1) Guillaume Farel (14899-1565). Om cu un caracter înfocat, căruia i se datorează cea dintâi dogmatică a Reformei în limba franceză (1524). Născut într-o familie nobilă de lângă Gap (Franța), părinții lui i-au recomandat o carieră militară. A ajuns să studieze la Universitatea din Paris unde, sub influența lui Jacobus Faber, a acceptat să predea la Colegiul Cardinalului Lemoine. În 1521 pleacă la Meaux – la invitația episcopului zonal – pentru a lua parte la eforturile de reformare a comunității romane. Persecuția declanșată în 1523 îl va aduce și pe Faber la Meaux, iar după acest moment Farel va părăsi Franța.

În 1524 va fi primit cu căldură de John Oecolampadius la Basel, unde va publica cele 13 teze împotriva doctrinei catolice. Acest gest va atrage atenția edililor orașului și, sub influența lui Erasmus (se pare), Farel va fi expulzat din oraș. În felul acesta ajunge la Strasbourg, unde Martin Bucer și Wolfgang Capito îl vor primi cu căldură. Va pleca acpoi la Montbeliard unde va predica Evanghelia și se va ocupa de răspândirea Reformei. Datorită opoziției însă, Farel a fost nevoit să părăsească și această localitate în vara lui 1525.

La sfârșitul anului 1526 pașii săi sunt atrași din nou la Strasbourg și Basel, obținând apoi un post de predicator la Aigle (la marginea orașului Berna). În ciuda opoziției ordinelor monastice, el obține în 1528 o licență de la autorități prin care putea predica oriude dorea în cantonul de Berna. Își extinde apoi misiunea în Neuchatel și Vaud și, cu toate că întâmpină violențe, în 1532 ajunge până la Geneva. La 30 iunie a aceluiași an, consiliul îl împuternicește să predice Evanghelia pură (în ciuda opoziției episcopului-vicar).

După o activitate plină de zel, episcopul-vicar îi înscenează un proces, Farel primind sentința de a părăsi în decurs de trei ore orașul. O va face, dar, prin intervenția guvernamentală de la Berna, la 28 martie 1533, comunitatea protestanților din Geneva sunt scoși din ilegalitate. La 27 august 1535, liturghia catolică va fi abolită iar Reforma va prelua conducerea în oraș. În iulie 1538, Farel este chemat de la Neuchatel, dar între timp Jean Calvin trecuse prin Geneva și-o amprentase. Așa se face că în 1541 Jean Calvin este rechemat la Geneva, iar Farel va juca un rol decisiv în stabilirea sa în acest loc.

Din acel moment cei doi vor lega o prietenie pe viață. Spre deosebire de Calvin, Farel se va fi căsătorit la vârsta de 69 de ani cu o văduvă refugiată din Rouen. De la ea, șase ani mai târziu, va avea un fiu care va muri la o vârstă infantilă. Surpriza acestui destin fabulos este că Farel (deci cel mai în vârstă) îl va îngropa pe Calvin în anul 1564. Afectat profund, slujirea lui publică va fi după aceea o sforțare vădită. În timpul unei vizite ulterioare la Metz, după o predică entuziastă și destul de caustică, răpus de oboseală și boală se întoarce la cineva acasă de unde nu se mai ridică din pat. La data de 13 septembrie 1565 se va stinge lăsând în urmă o operă și o viață remarcabilă.

A rămas în istorie prin forța și energia cu care predica și se ruga (M. Young). Ca orator, a fost mai degrabă un denuțiator decât un persuasiv; această atitudine stârnind repetabile altercații cu opoziția catolică. Un monument impresionant închinat acestui pionier al Reformei i-a fost dedicat în Neuchatel la 4 mai 1876.