O parafrazare la limita parodiei a primului capitol din Genesa ne readuce în față dilema modernă a omului. Îi aparține lui Kurt Vonnegut Jr. și este scrisă cu măiestrie și subtilitate. E suficient de profundă pentru a ne pune pe gânduri, e suficient de incitantă pentru a ne ridica noi întrebări. Și totuși, una peste alta, e una dintre cele mai interesante interpretări a destinului uman plecând de la un text biblic fundamental. S-o ascultăm:
La început, Dumnezeu a creat pământul și l-a privit în singurătatea Lui cosmică.
Și Dumnezeu a zis: „Să facem creaturi din țărână, astfel încât țărâna să poată vedea ce am făcut”. Și Dumnezeu a creat fiecare făptură vie care se mișcă acum, și una dintre ele a fost omul. Tărâna doar sub formă umană putea să vorbească. Dumnezeu S-a plecat spre țărâna sub formă umană care s-a ridicat în capul oaselor, s-a uitat în jur și a vorbit. Omul a clipit. „Care este scopul tuturor acestor lucruri?” a întrebat el politicos.
„Trebuie ca toate să aibă un scop?” a întrebat Dumnezeu.
„Desigur”, a zis omul.
„Atunci te las pe tine să te gândești la un scop pentru toate acestea”, a zis Dumnezeu. Și a plecat.
chiar ca suna a parodie… pentru ca Dumnezeu a avut un scop pentru toate…si la Dumnezeu se gaseste explicatia acestui fapt, nu la om! Nu omul da scop, ci Dumnezeu… omul doar descopera scopul sau il afla, si traieste conform lui…sau nu…