Gerul ne bate la geam. Zăpada acoperă piscurile și, încet-încet, coboară la șes. În curând vom face oameni de zăpadă, ne vom bate cu bulgări, vom zburda. Fiecare anotimp are frumusețea lui, iar faptul că trăim într-o țară cu climă temperată e o binecuvântare. Sub aceste auspicii, într-o duminică deja de sărbătoare, vă ofer unul dintre cele mai frumoase declarații de dragoste rostite la adresa lui Dumnezeu. A fost scrisă de Teofil Părăianu, unul dintre călugării cei mai cunoscuți ai româniei postdecembriste. Poezia are miez, farmec și angajare. Să vă meargă la suflet!
Te port în suflet ca pe-un vas de preț,
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceți.
Te port în minte ca pe-un imn sfințit,
În cântec vechi, cu crai din răsărit.
Și port la gât neprețuit șirag,
Strânsoarea caldă-a brațului Tău drag.
Te port în mine tainic ca pe-un vis,
În cer înalt din noapte Te-am închis.
Te port lumină rumenă de zori,
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze ca pe-un fagur plin,
O poamă aurită de smochin.
Te port în brațe, horbote subțiri
Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.
Cum poartă floarea rodul de cais,
Adânc Te port în trupul meu și-n vis.