Suntem în săptămâna Cincizecimii, iar creștinătatea evanghelică se proșterne în rugăciune. Zece zile de rugăciune pentru cei persecutați. Creștini și misionari din diferite colțuri ale lumii sunt expuși zilnic la pericole de tot felul.
Islamismul, budismul, hinduismul, precum și alte religii păgâne își întețesc forțele. De fapt, după observanța mea, pe măsură ce statisticile sunt îmbucurătoare de partea creștină, primejdiile se înmulțesc. Evanghelia se propovăduiește tot mai mult și textul Scripturii devine tot mai accesibil (măcar parțial), iar diavolul își poartă și el bătălia.
Pentru că tot ne preocupă acest subiect recomand călduros o monografie bine scrisă despre persecuțiile secolului trecut. Este vorba de lucrarea istoricului Andrea Riccardi intitulată Secolul martiriului. Creștinii în veacul XX. Când l-am parcurs mi-am dat seama de un adevăr ce-l știam deja: secolul trecut a fost mai sângeros decât valurile de prigoană din creștinismul timpuriu.
Riccardi își face treaba foarte bine. Deși prezintă mai mult persecuțiile venite din partea totalitarismelor europene – nazismul și comunismul – autorul are încearcă să fie cât mai complet. Viziunea istorică și geografică îl ajută pentru a prezenta martirajul creștin la cotele lui reale. Exemplele aduse uneori sunt copleșitoare. Când le citești te simți așa de mic… de insignifiant. Lamentările zilnice pălesc în fața unor acte de eroism spiritual fără precedent.
Nu doar emoțiile sunt atinse de volumul recomandat. Documentarea riguroasă pe care autorul a întreprins-o este vizibilă de la prima pagină. Un demers istoriografic demn de tot respectul, din care te poți înfrupta în tihnă.
Să nu uităm însă de unde am plecat…
Suntem chemați la rugăciune. E o chemare sfântă și care se potrivește oricui. Una dintre metehnele libertății este uitarea… uitarea celui prigonit. Dacă atenția Domnului este îndreptată asupra fraților noștrii, de ce nu L-am urma și noi pe Isus?! Rugându-ne sincer pentru ei, le sărim în ajutor. Să aprindem, așadar, focul rugăciunii.