La 28 noiembrie 1881 se năștea, la Viena, scriitorul, jurnalistul și biograful Stefan Zweig. Considerat, alături de Hermann Hesse, unul dintre cei mai citiți autori de limbă germană, Zweig a fost publicat de timpuriu în românește, devenind astfel unul dintre romancierii îndrăgiți. Născut în familia unui antreprenor evreu (Moritz Sweig) și care provenea dintr-o familie prosperă, Stefan a crescut împreună cu fratele său Albert într-o clădire impozantă din capitala Austriei.
În 1899 își ia bacalaureatul și se înscrie la Facultatea de Filosofie din Viena. Minte sclipitoare și curioasă, a fost atras încă din copilărie de oameni și idei. Cu toate acestea, frecventa destul de rar cursurile facultății, preferând să scri în foiletonul publicației Neue Freie Presse, unde era redactor Theodor Herzl. Face progrese rapide în domeniul literar. În 1901 i-a apărut primul volum de poezii, iar în 1904 prima nuvelă. În același an obține și titlul de doctor cu o dizertație despre filozofia lui Hippolyte Taine, sub supravegherea lui Friederich Jodl. Succesul său literar este completat și de cel jurnalistic, într-o vreme în care această ocupație încă nu-și găsise propriul drum. Traduce, de asemenea, din Verlaine și Baudelaire, pentru a aminti doar autorii cei mai cunoscuți.
Cum era de așteptat, Zweig a dus o viață de mare burghez, călătorind mult. Între 1910 și 1912 a vizitat chiar și America, ca să nu mai spunem de țările Europei. Era pasionat să cunoască oamenii noi, să le asculte poveștile și să vadă locuri inedite. Devenise renumit încă din timpul vieții pentru colecția de autografe, dar și pentru atenția ce-o acorda corespondenței. Dar viața nu merge întotdeauna așa cum îți dorești. Survine Primul Război Mondial, însă Zweig scapă de încorporare (a fost declarat inapt fizic). Se mută în Elveția, unde scrie masiv și trimite articole pacifiste în toată lumea.
După război, Zweig se mută la Salzburg și devine unul dintre marii critici ai naționalismului și a revanșismului. Tot în acea perioadă (1927), publică cea mai cunoscută dintre cărțile sale: Orele astrale ale omenirii. În 1928 călătorește în Uniunea Sovietică, unde – la inițiativa lui Maxim Gorki – i se vor traduce mai multe cărți. Apoi, al Doilea Război Mondial îl va găsi destul de în vârstă și dezamăgit. Se va retrage, împreună cu soția sa, în Brazilia unde – la 23 februarie 1942 – își găsește sfârșitul într-un regretabil gest suicidal. În bilețelul de adio, subliniează lipsa de speranță și de perspectivă pe care i-o oferă Europa învrăjbită de naziști, fapt care i-a declanșat o depresie fatală.
Dar, dincolo de acest final dramatic, trebuie să recunoaștem contribuția literară imensă a lui Zweig. Mai ales proza și biografiile romanțate, dar și nuvelele suculente ale scriitorului sunt citite și recitite de generații întregi. Dacă ar fi să reducem întreaga operă la patru caracteristici dominante, acestea ar fi: tragic, dramă, melancolie și resemnare. În ultimă instanță, aproape toate cărțile sale descriu o resemnare tragică, protagonistul fiind oprit de circumstanțe externe sau interne să își atingă fericirea.
Nu voi înșira lunga listă a volumelor sale. Am convingerea că iubitorii de lectură deja l-au întâlnit pe acest mare scriitor și i-au savurat scrierile. Pentru cei pasionați însă de creștinism și istoria lui, aș aminti doar două cărți fascinante: Viața și destinul tragic al lui Erasmus de Rotterdam și Lupta în jurul unui rug. Sperăm ca în viitor, editurile momentului să reediteze întreaga operă a savantului austriac. A scris mai mult decât literatură, pentru că aproape fiecare carte a sa este o frescă de istorie atrăgător formulată. Un mare condei și o biografie tumultoasă, așa cum îi stă bine unui scriitor de geniu.