La 18 februarie 1546 s-a stins unul dintre cei mai mari reformatori ai istoriei creștinismului: Martin Luther. Născut în 1483 la Eisleben – Saxonia pe atunci, Germania azi – tânărul Martin a intrat în Ordinul Augustinian în 1505, la Erfurt. După cum va declara mai târziu, din acest moment trăiește o profundă criză spirituală. De-a lungul anilor urma să descopere că justificarea păcătosului înaintea lui Dumnezeu trebuie să se facă prin credință, iar această stare de neprihănire este, de fapt, imputată de către Dumnezeu omului.
În 1513, după ce își obține doctoratul în teologie la Universitatea din Wittenberg, Luther își începe cariera didactică. Va preda cu mult entuziasm exegeză pe Psalmi, câteva epistole pauline, dintre care menționăm Romani, Galateni și Evrei. Pe măsură ce aprofunda textul Scripturii, profesorul se întreba tot mai mult asupra relației dintre rigoarea Legii lui Dumnezeu și îndărădnicia naturală a omului. Încet-încet, marele reformator de mai târziu avea să înțeleagă că Întruparea și Moartea lui Hristos nu au un înțeles exclusiv juridic. Adică, trebuie să vedem dincolo de faptul că dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfăcută. Mai mult, Noul Testament ne învață să trecem dincolo de respectarea strictă a legilor morale și să dăm un răspuns ferm lui Dumnezeu în orizontul credinței.
Dar punctul culminant al acestor frământări și momentul când Reforma protestantă a debutat în forță, are loc la 31 octombrie 1517. Urmare a derapajului legat de indulgențe, Luther afișează Cele 95 de teze pe ușa catedralei din Wittenberg. Pentru că erau scrise în limba latină, el și-a dorit de fapt o dezbatere avizată asupra subiectului. Însă n-a fost să fie așa. Tezele au fost traduse grabnic în germană iar apoi un subiect dogmatic a devenit o mișcare populară tot mai vocală. Întreaga situația a atras atenția Vaticanului care, în 1521, prin bula papală, se cere împăratului Carol al V-lea să-l demită pe Martin Luther.
Urmează apoi evenimente dintre cele mai tumultoase din viața lui. Este protejat de guvernatorul Saxoniei în castelul de la Wartburg, timp în care Luther și ucenicii lui organizează puțin lucrurile. Tot în această perioadă scrie diferite tratate care, în prezent, constituie texte clasice ale protestantismului și nu numai. De asemenea, la Wartburg începe traducerea în limba germană a Noului Testament și compune o parte din imnurile credinței cunoscute până azi.
În anul 1525, un eveniment important se produce în viața lui Martin Luther. Este vorba de căsătoria sa cu Katharina von Bora. Acest moment încărcat de semnificație pe multe planuri este acompaniat de o vastă activitate predicatorială și pastorală. Luther organizează tot mai precis noua comunitate și își formează discipoli. Luteranismul prinde contur, ba chiar începe să se răspândească dincolo de granițe.
În ultimii ani a încercat să ofere atât opere dogmatice (să amintim întâi Micul catehism), cât și comentarii biblice (mai degrabă omilii la textele canonice). A pus în mâna germanilor o versiune autohtonă a Bibliei și a lăsat în urmă zeci de cântece care au ajuns până la noi. A avut adepți și detractori, el însuși fiind un coleric greu de stăpânit. Dar poate niciodată n-ar fi fost Reformă fără asemenea spirite, gata să facă greșeli dar, în același timp, gata să se întoarcă sincer la autoritatea Sfintei Scripturi. Personalitatea sa e studiată din toate unghiurile (inclusiv psihanalitic!), iar teologia sa de asemenea. Puțini lideri și gânditori ai creștinismului se bucură de o asemenea atenție.
Să reținem, într-o zi ca cea de azi, ceea ce este frumos, util și solar în biografia reformatorului german. Să privim cu înțelegere spre evenimentele și atitudinile uneori atât de umane care acompaniază lucrarea lui. Istoria este dreaptă și nedreaptă în același timp, dar omul continuă să rămână o ființă complexă. Fără Luther însă, Reforma protestantă e greu de imaginat, iar celelalte mișcări ulterioare la fel. Să încheiem cu un dicton lutheranist cunoscut: Lăsați-L pe Dumnezeu să fie Dumnezeu! Ce-ți poți dori mai concis și mai mistic în același timp?!