La 9 mai 1895, într-o mică localitate de lângă Sebeș (în Lancrăm), se năștea unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai nației: Lucian Blaga. A fost o personalitate polivalentă și originală, fapt care l-a impus fără niciun dubiu în cultura interbelică. A fost al noulăea copil al unei familii preoțești (fiul lui Isidor și Ana Blaga), iar copilăria și-a petrecut-o „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului” – cum va declara mai târziu. A fost mut ca o lebădă până la vârsta de patru ani, fapt care a pus inima părinților la grea încercare.
Primele clase le urmează la Sebeș, în cadrul Școlii Primare Germane (1902-1906), iar după aceea urmează liceul Andrei Șaguna din Brașov (1906-1914). La acest liceu era profesor o rudă a poetului, Iosif Blaga, cel care va scrie primul tratat românesc de teoria dramei. Debutul literar și-l face în ziare arădene precum Tribuna cu poezia „Pe țărm” (1910) și în Românul, cu studiul „Reflecții asupra intuiției lui Bergson” (1914). După moartea tatălui familia se mută la Sebaș (în 1909), iar în 1911 Lucian călătorește în Italia. Aici își petrece timpul prin librării căutând cărți de filosofie și vizitând vestigiile istorice ale acestei frumoase țări. După ce revine în țară, urmează cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea (între 1914-1916), pe care le finalizează cu licență în 1917. Urmează apoi să studieze filosofia și biologia la Universitatea din Viena (între 1916-1920), obținând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, care-i va deveni soție. Revine de la Viena în ajunul Marii Uniri, după ce descoperise în marea capitală europeană curentul expresionist.
Publică în volum abia în anul 1919, la Sibiu. Este vorba de placheta de versuri Poemele luminii, precum și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voința (1920), fapt care atrage atenția literaților clujeni care-l premiază. I se traduc apoi o serie de poezii în germană, fapt care-i va spori notorietatea. Devine, în același timp, membru în comitetul de redacție al revistei Cultura și colatorabor la publicațiile Gândirea, Adevărul literar și artistic și Cuvântul.
În anul 1926, Lucian Blaga intră în viața diplomatică. Pe acest tărâm, ocupă succesiv posturi de atașat cultural la Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena. În 1940, împreună cu fratele său, aderă la Mișcarea Legionară din Sibiu. Datorită aceste atitudini politice, își pierde în 1948 catedra de la Cluj, urmând să fie pe rând bibliotecar și apoi redactor-șef al Bibliotecii Academiei. Tot în această perioadă scrie romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat postum. După o viață activă și tumultoasă, se stinge la 6 mai 1961 la Cluj, dar este înmormântat – de ziua lui – la cimitirul din Lancrăm.
Potrivit unor informații, Mircea Eliade l-ar fi propus – prin intermediari – la Premiul Nobel pentru Literatură. Deși faptul nu poate fi confirmat în mod mulțumitor, să reținem faima de care se bucura Lucian Blaga în ceea ce privește scrisul și ideile. A fost un gânditor profund și îndrăgit. Poet și filozof în egală măsură, sistemul său este de o complexitate uimitoare. Profesor și mentor emerit, Blaga s-a investit în ucenicii lui dar, prin scrierile sale, s-a răsfrânt și asupra generațiilor ulterioare. A trăit plenar și a avut o viziune globală asupra științei și culturii. Exegeții se străduiesc an după an să ni-l descrie și să-l sistematizeze. Un om mare și un cărturar pe măsură!