Era pe vremea când științele își dădeau mâna cu mai multă candoare decât azi. Era un 9 martie 1564, când David Fabricius vedea lumina zilei. Se întâmpla în localitatea Esens, Saxonia Inferioară (Germania de azi). Trei titulaturi însoțesc numele lui Fabricius: teolog, cartograf și astronom. Paradoxal, toate aceste domenii încă aveau nevoie de maturare. Teologia secolului XVI năștea abia metoda exegetică pierdută în negura medievală (sub influența lui Pico della Mirandola și Erasm); cartografia era încă în stadiu incipient, așteptând noutăți din teren în urma expedițiilor; astronomia opera cu instrumente rudimentare și era privită cu o oarecare suspiciune.
Preocupările lui teologice s-au îndreptat spre anumite cărți ale Bibliei, dar și în privința unor chestiuni dogmatice din epocă. Din păcate opera teologică s-a păstrat fragmentar, dar se susține ideea că Fabricius a fost un gânditor original și fecund. Ideile și aplicațiile sale astronomice au rezistat mai bine în timp, prin instrumentele de profil pe care fie le-a inventat, fie le-a perfecționat. În 1596 a descoperit prima stea variabilă de lungă durată Mira Ceti și a întocmit hărți diverse după ultimele descoperiri ale momentului.
Dincolo de această activitate diversă și neobosită, teologul cu binoclu s-a investit serios în fiul său, Johann. A imprimat în el pasiunea pentru Biblie, lectură și știință, astfel încât micuțul avea să devină unul dintre cei mai mari astronomi germani ai generației lui. A fost primul care a publicat (în 1611) o lucrare științifică despre petele solare. Activitatea lui Fabricius a găsit în mod ilustru o continuare în munca fiului său de care a fost mândru până când a închis ochii. Se stinge la 7 mai 1617 în orășelul Osteel din Germania.