La 4 mai 1917 se năștea unul dintre cei mai mari bibliști ai secolului XX: Charles Kingsley Barrett. A văzut lumina zilei în Salford, iar după ce a ajuns la școală a fost vădit atras de matematică. Așa cum va spune în memoriile de la senectute, această primă pasiune nu l-a părăsit niciodată. Cu toate acestea, după ce și-a terminat gimnaziul a studiat pe rând la Shebbear Collage (Devon), Pembroke College (Cambridge) și Wesley House (Cambridge), apropiindu-se ireversibil de studiul teologic. Unul personaj cheie în viața lui Barett și care l-a ajutat să decidă în favoarea teologiei a fost Noel Davey, profesor la Cambridge. A fost ordinat în Biserica Metodistă, iar în 1945 devine lector la Universitatea din Durham, urmând ca în 1958 să devină profesor plin.
Printre distincțiile primite menționăm alegerea lui în Fellow of the British Academy, în 1961; obținerea premiului Burkitt Medal în 1966, iar din 1973 devine președintele Societății pentru studiul Noului Testament („Society for New Testament Studies”). În 1982 se publică în onoarea lui volumul colectiv Paul and Paulinism: Essays in Honour of C. K. Barrett, unde vor semna eseuri de specialitate marii bibliști ai momentului: Morna Hooker, F. F. Bruce, I. Howard Marshall, Martin Hengel și John Painter.
Ne-a lăsat zeci de cărți și sute de articole de specialitate. A scris comentarii prețioase pentru Faptele Apostolilor, Ioan, Romani (1957), 1 Corinteni (1968) și 2 Corinteni (1973), dar și analize fascinante asupra altor texte noutestamentale. Pentru el, comentarea corectă a unui text biblic este prima etapă în studiul teologiei. Faptul acesta l-a dovedit nu numai prin scrierile sale, ci și prin cei peste 50 de ani de predare și ucenicizare. A reușit să pună împreună teoria cu practica, iar după o simplă matematică rezultă aproape 70 de slujire în Biserica metodistă (în comparație cu „doar” 50 la catedră).
A fost dăruit u o constituție robustă și cu o formidabilă capacitate de lucru. Avea un program riguros de somn, hrană și mișcare, reușind să pună deoparte multe ore în fiecare zi pentru studiu. Deși a fost un exeget profesionist, se spune că a fost mai degrabă un istoric decât un teolog dogmatic. Desigur, nu ne referim la un istoric stricto senso, ci mai degrabă la un istoric al ideilor noutestamentale, la acea capacitate uimitoare de a dezbate fiecare text în contextul lui. S-a remarcat și printr-un respect deosebit manifesta pentru generația mai tânără de exegeți. A avut o viață personală liniștită și știa să fie inclusiv o gazdă extrem de ospitalieră.
S-a stins după o senectute fericită, la 94 de ani (26 august 2011). A fost așezat de critica teologică alături de C. H. Dodd ca „cel mai mare cercetător al Noului Testament al secolului XX” și ca „cel mai mare comentator englez al Noului Testament” după J. B. Lighfoot. O viață exemplară, dublată de o carieră impresionantă și fecundă.