Eufemismele de zi cu zi

E

În Dușmanii societății, Paul Johnson discută la un moment dat despre eufemisme. Societatea în care trăim pierde enorm prin schimbarea sensului multor cuvinte/expresii, fără însă a modifica realitatea. Lucrurile stau chiar mai prost, dar cuvintele par să le îndulcească mulțumitor. Un soi de alienare lingvistică, o semantică searbădă și imprecisă, toate transformă vocabularul oricărei limbi (și mai ales a celor de circulație) într-un tezaur sărăcăcios și inexact.

Iată câteva exemple ce ni se oferă. Ele sunt dintr-o listă inepuizabilă la momentul vorbirii, dar sunt totuși elocvente:

Un copil retardat este „un copil cu dezvoltare târzie”; un infirm e „o persoană cu handicap”; săracii sunt „grupuri cu venituri mai reduse” sau „mai puțin privilegiați”; surzii sunt „persoane care aud greu”; cocioabele sunt „casele sub nivelul standard”; nebunii sunt „bolnavi mintal”; iar bețivii sunt „alcoolici”; un ins devine „cetățean” sau „membru al națiunii”, iar bătrânii sunt „cetățeni vârsntnici” sau, mai rău, „geriatrici”. Ouăle nu sunt mari sau mici, ci „extra, medii și standard”; ieftin devine „conform bugetului”, „cumpătat” sau „economicos”; gunoierii au devenit „colectori de reziduuri”, paznicii de noapte au devenit „agenți de securitate”, iar femeile de serviciu, care pentru scurtă vreme au devenit „doamnele de serviciu”, sunt acum „ajutoare pe timpul zilei” (dacă sunt angajate într-o familie) sau „persoane care fac curățenie” (în birouri). De fapt, capacitatea oamenilor de rând de ase obișnui cu eufemismul este aproape infinită.

Doar că simplul joc cu termenii nu modifică starea lucrurilor. Acest joc se dovedește lipsit de etică, de precizie și poate fi folosit de către clasele dominatoare. Întotdeauna manipularea s-a slujit de cuvinte, iar într-o epocă în care media joacă un atât de mare, pericolul este pe măsură. Prefacerea cuvintelor nu reprezintă altceva decât degradarea continuă a societății în care trăim. Iar dacă nu putem schimba lucrurile, măcar să luăm seama la ele. Măcar să nu lăsăm seduși în mod nefericit și infantil…

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.